Senatul a adoptat legea hidrogenului: proiectul merge la Camera Deputaților pentru votul decisiv
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în industrie şi transporturi. Proiectul de lege merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Propunerea legislativă are ca object de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 237/2023 privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon in sectoarele industriei şi transporturilor, precum şi a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Senatul a adoptat legea hidrogenului: proiectul merge la Camera Deputaților pentru votul decisiv
Această propunere legislativă urmăreşte actualizarea şi completarea cadrului normativ privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile in sectorul transporturilor şi industriei, in vederea asigurării unei implementări coerente a obligaţiilor prevăzute de legislatia national ă şi a Uniunii Europene, precum şi a dezvoltării unui cadru functional pentru producerea, utilizarea şi monitorizarea hidrogenului din surse regenerabile.
Citește și: Caracatița din Energie: 10 oameni cumulează 47 de funcții la stat, dezvăluie Oana Gheorghiu
În cadrul proiectului au fost adoptate mai multe amendamente. Un amendament prevede reducerea plafonului maximal pentru anumite categorii de sancțiuni sau amenzi, conform News.ro.
Astfel, contraventiile prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) se sancționează cu amendă de 0,25 lei pentru fiecare Megajoule (MJ) de deficit constatat.
Valoarea amenzii nu poate depăşi 1% din cifra de afaceri netă realizată in exercițiul financiar anterior.
Pentru operatorii care nu au realizat cifră de afaceri în exerciţiul financiar anterior, valoarea amenzii nu poate depăşi 100.000 de lei.