Au căzut capete în structurile MAI în urma recentelor scandaluri. Victor Ștefan Ivașcu, șeful poliției de Frontieră, doi adjuncți ai săi, șeful IPJ Maramureș, șeful DIPI Maramureș și rectorul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, au fosc schimbați din funcții.
La comanda Poliției de Frontieră va veni Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție, Cornel Laurian Stoica, iar la conducerea Academiei de Poliție va fi împuternicit general de brigadă, Liviu Uzlău.
Șeful Poliției de Frontieră, șeful DIPI Maramureș, șeful IPJ Maramureș și rectorul Academiei de Poliție, schimbați din funcție
”Având în vedere o serie de evenimente desfășurate recent la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, precum și pe liniile de muncă ale unor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, înregistrate pe fondul desfășurării cu superficialitate sau cu lipsă de pro-activitate a actului profesional și managerial, care:
Citește și: VIDEO Cum a fugit primarul Cherecheș din țară. Șoferul, complice: A venit în fugă și mi-a zis du-te!
– au fost de natură a afecta drepturile cetățenilor;
– au produs consecințe cu privire la aplicarea legii române în mod egal tuturor cetățenilor;
– au adus atingere protecției intereselor statului și credibilității unor instituții și structuri din cadrul MAI;
pentru restabilirea unui nivel înalt de eficiență managerială și profesională, precum și a încrederii cetățenilor în lege și autorități, în urma ședințelor de analiză managerială desfășurate împreună cu șefi de structuri și la nivelul conducerii MAI, au fost luate o serie de măsuri manageriale.
Citește și: Cum a reușit Cătălin Cherecheș să fugă de justiție. Ultima zi în care l-au văzut polițiștii
Astfel, în funcție de regimul juridic al fiecărei funcții ocupate din cele de mai jos, au fost decise:
Eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu, cu acordul acestuia, și asigurarea continuității conducerii, prin efectul legii, de către Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Cornel Laurian Stoica.
Retragerea împuternicirii Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu supravegherea frontierei.
Retragerea împuternicirii Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu suportul administrativ – logistic.
Corpul de Control al Ministrului va efectua un control la Inspectoratul Teritorial Sighetul Marmației al Poliției de Frontieră, inclusiv la Punctul de Trecere a Frontierei Petea.
Încetarea măsurii asigurării conducerii de către ofițerul desemnat la comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș și împuternicirea în funcția de Inspector Șef a comisarului șef Constantin Ilea.
Inspectoratul General al Poliției Române va efectua un control la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.
Inspectoratul General al Poliției Române va evalua până la data de 6 decembrie 2023 managementul Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, structură cu responsabilități de coordonare a activității de supraveghere judiciară.
Pentru consolidarea capacității instituționale a structurilor de suport operativ de pe raza Curții de Apel Cluj, înlocuirea conducerii Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj prin împuternicirea unui alt ofițer în funcția de șef al Brigăzii.
Înlocuirea conducerii Serviciului Județean de Protecție (Direcția Generală de Protecție Internă) Maramureș prin împuternicirea unui alt ofițer în funcția de șef al serviciului.
Împuternicirea în funcția de comandant (rector) al Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza,, a domnului general de brigadă Liviu Uzlău.
Citește și: Cursuri online la Academia de Poliție până când se face curat. Studenții hrăniți cu mâncare stricată
Poliția Română, prin structurile sale competente, va continua să investigheze, inclusiv în cadrul cooperării potrivit legii cu unitățile de parchet competente, până la lămurirea completă a tuturor posibilelor împrejurări care ar fi putut să conducă direct sau indirect
la părăsirea teritoriului național prin PTF Petea a condamnatului penal Cherecheș Cătălin și prin aceasta zădărnicirea temporară a aplicării legii române și a hotărârii judecătorești definitive a instanței penale române.
Acordul pentru punerea la dispoziție a chestorului Victor Ștefan Ivașcu a fost acordat în considerarea protejării imaginii instituției Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și pentru a oferi garanții publice cu privire la imparțialitatea controalelor în derulare”, a transmis MAI.