Şeful Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, Sorin Coman, a fost reţinut de procurorii DIICOT, el fiind acuzat că a protejat o grupare de traficanţi de ţigări, primind în schimb bani şi favoruri materiale.
Potrivit unor oficiali din DIICOT, în acelaşi dosar au fost reţinute alte 16 persoane, printre care un alt poliţist de frontieră şi un agent de la SCCO Mehedinţi.
Procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat, miercuri, 167 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Mehedinţi, Timiş, Cluj şi Dolj într-un dosar privind destructurarea unor grupări care se ocupau cu traficul de ţigări.
CITEȘTE ȘI: Fulgy, fiul Clejanilor, are un nou dosar penal. A ieșit de la reabilitare și a condus fără permis
În dosar sunt implicaţi şi poliţişti, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei şi luare de mită în variantă agravantă, ei fiind acuzaţi că protejau una dintre grupări, în schimbul primirii unor sume de bani şi favoruri materiale.
Grupare infracțională
Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2019, pe raza judeţului Mehedinţi, şi-a desfăşurat activitatea un grup infracţional organizat, specializat în preluarea, transportul, depozitarea şi comercializarea de ţigarete provenite din contrabandă, introduse ilegal pe teritoriul României, prin sustragerea de la controlul vamal, din Serbia, Ucraina şi Republica Moldova.
CITEȘTE ȘI: VIDEO EXCLUSIV Cum arată cei 32 de kilometri de pe Autostrada București care se deschid în 2023
Organizarea ierarhică şi rolurile membrilor în cadrul grupării erau bine determinate, aceştia respectând cu stricteţe modul de operare şi măsurile de precauţie stabilite, îndeplinind cu rigurozitate sarcinile trasate de factorii decizionali ai entităţii, astfel încât să se reducă la minimum riscul deconspirării activităţii infracţionale de către organele de urmărire penală.
Liderul grupării negocia cu furnizorii preţurile, cantităţile şi sortimentele de ţigarete pe care intenţiona să le cumpere, finanţa cumpărarea acestora şi coordona activitatea ilicită de comercializare a ţigaretelor de către membrii de pe palierele inferioare (de preluare, transport, descărcare, depozitare şi vânzare), stabilindu-le acestora sarcini precise şi modalitatea de desfăşurare a operaţiunilor de contrabandă.
Procurorii susţin că membrii acestei entităţii criminale au beneficiat de sprijinul unor poliţişti, care, în schimbul unor sume de bani sau favoruri materiale primite periodic sau contextual de la liderul grupării sau de la alţi membri, i-au asigurat pe aceştia că nu vor întreprinde demersurile legale în vederea deconspirării activităţii infracţionale derulate şi a tragerii la răspundere penală a acestora.
De asemenea, organele de poliţie asigurau protecţia activităţii infracţionale şi prin furnizarea către membrii grupării de date şi informaţii din cauzele în care aceştia erau cercetaţi.
Mulţi dintre cei care sprijineau această grupare şi-au organizat reţele proprii de comercializare a ţigaretelor, prin cooptarea în activitatea infracţională a altor persoane cu o situaţie materială precară, care au acceptat să vândă ţigarete provenite din contrabandă pentru a-şi asigura resursele financiare necesare traiului zilnic.
Conform DIICOT, mijloacele de probă administrate în cauză au relevat existenţa unei alte grupări infracţionale care derula activităţi tot pe linia comercializării de ţigarete provenite din contrabandă, însă, în cadrul acestei entităţi criminale, rolurile şi acţiunile desfăşurate în concret de fiecare membru în parte nu erau la fel de bine delimitate.
Din ansamblul probator rezultă faptul că au existat situaţii în care factorii decizionali ai celor două structuri au colaborat, în sensul că au finanţat împreună anumite transporturi de ţigarete de la furnizori comuni şi ulterior, la locul de descărcare, au împărţit marfa.
Prejudiciul estimat în cauză, până în prezent, este în sumă de 3.961.380 lei, potrivit Agerpres.