Scriitorul român care a construit un complex balnear, dar a ajuns la „sapă de lemn”. Se îmbolnăvește

DE Alin Crișan | Actualizat: 09.02.2024 - 07:30
Scriitorul român care a construit un complex balnear, dar a ajuns la „sapă de lemn”. Se îmbolnăvește - Foto: Colaj

Chiar dacă afacerile au mers foarte bine o vreme, într-un final scriitorul a fost nevoit să-şi vândă tot ce avea prin casă. Tot „construcțiile” au fost piatra de moară pentru scriitor. A căzut pe șantier și a rămas bolnav la pat.

SHARE

Printre cei care şi-au încercat norocul pe Valea Prahovei a fost şi scriitorul ardelean Ioan Slavici. Acesta cumpărase un teren în zona Buşteniului, iar în 1903, a înfiinţat, cu un anume Roman Ciorogariu, un stabiliment balnear, exploatând apele minerale curative care izvorau din munte.

Scriitorul român care a construit un complex balnear, dar a ajuns la „sapă de lemn”. Se îmbolnăvește

Protipendada care însoţea vara Casa Regală la Sinaia se oprea, pentru tratamente, şi la Buşteni, astfel că afacerea are succes câţiva ani ani buni.

Mare admirator al naturii, Slavici se îndrăgosteşte atât de tare de locurile Buşteniului, încât rămâne aici, în fiecare an, lungi perioade de timp. Bunul său prieten, I.L. Caragiale, îi ironiza aventurile pe munte, pe un măgăruş, spunând despre Slavici că „este plecat de acasă“.

Citește și: Povestea lui Vasile, ultimul „dac” care a păzit Sarmizegetusa. A descoperit o comoară uriașă

La rândul său, Ioan Slavici nu putea înţelege comportamentul urban al lui Caragiale într-un peisaj de vis cum este Buşteniul.

„Am stat cu el o vară la Buşteni. El îşi petrecea timpul mai într-un restaurant, mai prin altul, mai plimbându-se prin parc, pe şosea ori pe peronul gării unde se aduna lumea. Niciodată n-am reuşit să-l înduplec a lua parte la excursiunile ce făceam prin împrejurimi şi râdea de mine când îi vorbeam despre plăcerea de a străbate înfundăturile văilor şi peste coste prăpăstioase pănă-n poemile culmilor“, scrie, la rândul său, Slavici despre Caragiale.

Planurile hotelului

Succesul afacerii l-a determinat pe Slavici ca, în 1907, împreună cu mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi vechiul său asociat, Ciorogariu, să înceapă negocierile pentru construirea tot în Buşteni a unui hotel dotat cu un cazino.

Discuţiile trenează o perioadă, iar într-un final, Slavici rămâne doar cu o mică parte din viitoarea investiţie. Ulterior, scriitorul se retrage definitiv din afacere.

Citește și: Povestea lui Petre Steinbach, fotbalistul român care s-a antrenat cu Arsenal. E deportat în URSS

Slavici îi era dator partenerului cu o sumă importantă de bani pentru investiţia în Băile Minerale, majoritatea profitului mergând către plata acesteia şi unor încurcături financiare la lui Slavici, potrivit historia.ro.

Scriitorul a făcut de mai multe închisoare în timpul vieţii din cauza atitudinii sale politice, fiind categorisit fie ca „agitator” al românilor ardeleni, fie ca agent vândut intereselor nemţeşti.

Clădire emblematică pentru Buşteni

În 1909, după foarte multe discuţii, planurile demarează şi încep lucrările la una dintre cele mai impunătoare construcţii ale Buşteniului, Hotel Casino Palace, la care acţionar majoritar era Theodor Florescu, unul dintre marii politiceni şi oameni de afaceri ai epocii.

Arhitect este ales Paul Smărăndescu, pe atunci un tânăr necunoscut, care va deveni un nume celebru pentru arhitectura românească a primei jumătăţi de secol XX şi autor a peste 155 de proiecte între anii 1907 şi 1941. Printre acestea se numără Hotel Palace din Predeal, Hiprodromul Floreasca din Bucureşti, Palatul Societăţii Astra Română, Palatul Ziarului Universul, Hotel Cerbul din Sinaia etc.

În anul 1912, hotelul, a cărui arhitectură aminteşte de culele olteneşti, era gata şi dispunea de ultimele dotări ale epocii, de la becuri, instalaţii de încălzire, apă caldă, canalizare, telefon şi salon cu automat de muzică şi salone de cazino. 

Citește și: Povestea românului care a intrat în Cartea Recordurilor cu abilitățile sale. Corpul lui e „magnet”

Hotelul a fost şi una dintre primele clădiri din România pentru care au fost folosite grinzi din beton armat, fiind în momentul construcţiei o atracţie în Buşteni. Dimensiunile sunt impresionante chiar şi astăzi, fiind una dintre cele mai mari clădiri în stil neo-românesc.

Din nefericire, destinaţia gândită de proprietarii impunătoarei clădiri a fost una destul de scurtă în timp. Între anii 1916 şi 1918, trupele de ocupaţie austriece, maghiare şi germane au rechiziţionat clădirea pentru comandamentul local.

Lăsat de izbelişte după Revoluţie, a schimbat mai mulţi proprietari, iar în prezent este abandonat, fiind aproape acaparat de natură care îl distruge încet, dar sigur.

Falimentul lui Slavici

Investiţiile lui Slavici la Buşteni, în băile mineale şi hotelul-cazino i-au adus într-un final falimentul.

În 1912, înglogat în datorii, scriitorul este nevoit să-şi vândă biblioteca şi tot ce avea de preţ în casă, fără a-şi putea salva însă investiţia. 

În acelaşi an, începe construcţia unei case în Bucureşti şi, urcând pe schele să inspecteze lucrarea, a căzut, alegându-se cu mai multe fracturi, iar în urma îndelungatei zaceri a rămas diabetic şi astmatic, potrivit adevărul.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te