“Primarul comunei Rediu nu închide ochii la neregulile din domeniul imobiliar”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a primăriei Rediu.
Scandal la Iași. Primarul unei comune se ceartă cu un dezvoltator imobiliar: Ce afișe pune edilul
Lupta se dă în teren, dar şi la nivel de instituţii. Angajaţii primăriei verifică şantierul, constată că dezvoltatorul construieşte fie în extravilan, fie cu etaje în plus faţă de proiect, dă amenzi şi dispune sistarea lucrărilor.
Dezvoltatorul atacă hotărârile în instanţă şi amenda în instanţă şi continuă să construiască, deşi magistraţii nici nu au apucat, în unele cazuri, să citească noile dosare.
O femeie în vârstă a cumpărat un apartament într-un bloc fără autorizaţie, fără să ştie asta
“Proiectul rezidenţial „Dealul Zorilor Residence” se găseşte localizat într-o zonă liniştită, pe strada Dealul Zorilor, Nr. 32, în comuna Rediu, judeţul Iaşi. Complexul de locuinţe se amplasează imediat în apropierea cartierului Păcurari şi accesul către şi de la complex este foarte confortabil şi destul de uşor şi repede se ajunge acasă din orice punct al Iaşului atât cu transport personal cât şi cu mijloace de transport în comun, cu rute de autobuz.
În apropiere de complex funcţionează Grădiniţa Veselă la doar 450 de metri şi sunt minimarket-uri, pizzerii şi cafenele, la 1,6 km se află market-tul Kaufland şi sunt doar 3,9 km până la centrul comercial „Era Shopping Center” şi magazinele Brico Depot, Decathlon şi hipermarket-ul Carrefour”, îmbie cumpărătorii pagina de internet Korter.ro, o platformă pe care dezvoltatorii imobiliari îşi prezintă ansamblurile rezidenţiale.
În continuare, ansamblul de locuinţe „Dealul Zorilor Residence” este descris şi ca fiind „compus din şase blocuri cu apartamente cu regimuri de înălţime de Parter plus 3 Etaje”, „curtea complexului rezidenţial este perfect amenajată, există spaţii verzi plantate plus sunt locuri amenajate pentru grătare şi pentru petrecerea plăcută a copilăriei sunt dotate cu leagăne şi tobogane - locuri speciale de joacă”, iar „în preţul fiecărui apartament este inclus şi costul unui loc de parcare.
Iar străzile de acces şi străzile interioare din complex sunt asfaltate şi bine iluminate”. Dealul Zorilor Residence, Iaşi — preţuri apartamente, suprafeţe, foto, hartă - Korter.ro
Totuşi, potrivit aceluiaşi site, două blocuri sunt finalizate şi nu se mai vând apartamente.
“Aici se face un bloc, chiar în faţa balconului meu. Mai sus încă unul, şi jos, mai în vale o să se mai construiască unul”, ne arată de la balconul apartamentului ei cu o cameră o femeie de vârsta a treia.
Şi-a cumpărat apartamentul în 2020, în cel de-al treilea bloc finalizat al complexului rezidenţial, fără să ştie că trei ani mai târziu, de la balconul ei cochet, o persoană atletică ar putea cu uşurinţă să facă un salt pe şantierul celui de-al cincilea bloc din complex, cel care îi acoperă singura fereastră spre exterior.
Când Dealul Zorilor Residence se va fi umplut de toate cele şase blocuri, vederea de la micuţul ei apartament cu o camera va fi orientată exclusiv spre betoane.
“Dacă ştiam cum o să se construiască, nu mai cumpăram”, zice femeia. E convinsă, însă, că blocul în care locuieşte are autorizaţie, că altfel, spune ea, “cum s-ar fi tras aici apă, gaz şi lumină”.
Citește mai multe pe Ziarul de Iași.