Salariu mediu din minerit, de 3 ori mai mic decât sporurile încasate, lunar, de Dorneanu de la CCR

DE Petre Bădică | Actualizat: 23.02.2021 - 17:21
Salariu mediu din minerit, infim față de sporurile lui Dorneanu/ Inquam Photos
Salariu mediu din minerit, infim față de sporurile lui Dorneanu/ Inquam Photos

Salariul mediu din minerit este mai mic decât sporul de suprasolicitare psihică pe care îl câștigă, lunar, președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu.

SHARE

Minerii care s-au autoblocat în subteranul exploatării de cărbune Lupeni, din Valea Jiului, au încheiat protestul declanşat în urmă cu şase zile, după ce le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile din acordul referitor la plata drepturilor băneşti restante încheiat de liderii lor la Ministerul Muncii.

Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.

Citește și: Sporuri pentru boli închipuite

Salariu mediu din minerit i-ar ajunge lui Dorneanu 2-3 zile

Institutul Național de Statistică arată că salariul mediu net din „Extractia carbunelui superior si inferior” în județul Hunedoara a fost, în anul 2019 (ultimul de la care sunt date) de 3.411 lei. Față de 2018, salariul a crescut cu 200 de lei.

În 2017, minerii câștigau, în medie, 3.105 lei.

În acest timp, Valer Dorneanu încasează, pe lângă salariu, 4 sporuri. Două dintre sporuri sunt mai mari decât veniturile minerilor.

Valer Dorneanu este șeful sporurilor din România. Numai din acest tip de venituri, președintele Curții Constituționale încasează, lunar, echivalentul a patru salarii medii pe economie. Sporurile se adaugă unui salariu de 6.000 de euro pe lună. Sporurile sunt 40% peste salariu.

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, câștigă, potrivit documentelor oficiale, suma de 29.663 de lei pe lună, adică 6.000 de euro pe lună.

Dorneanu ia spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 5.884 lei pe lună. 

Este vorba de 25% din salariu.

Spor pentru păstrarea confidențialității - 1.176 lei pe lună (5% din salariu),

Pentru acest două sporuri de mai sus legea spune pur și simplu că:

„Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie… beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.”

Dorneanu primește, pentru că este extenuat și pentru a nu divulga secrete, 7.000 de lei /lună.

Spor pentru condiții de muncă vătămătoare – 4.449 lei pe lună. (15% din salariu)

Indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor – 950 de lei pe lună.

Citește și: Sporuri triplate în Parlament: secretar - de la 1200, la 3000 lei/lună; director - de la 770 la 2300

Sporurile au crescut fără nicio discriminare, la toată lumea.

În anii de guvernare ai PSD, sporurile pentru condiții de muncă (vătămătoare) se aplică în instituțiile publice au crescut enorm. Explicația există. Salariile bugetarilor au fost indexate constant, iar sporurile au crescut direct proporțional cu venitul.

Dacă în 2017, sporul pentru condiții de muncă vătămătoar era de 10% din salariul brut, acum a ajuns la 15%.

Sporurile ne costă miliarde
 

Premierul Florin Cîţu spune că sporurile angajaților din sistemul de stat s-au dublat în ultimii patru ani. Anul trecut, cheltuielile de personal au fost de 110 miliarde lei, dintre care aproape o treime au reprezentat sporuri.

„Legea salarizării a fost adoptată în Parlament, e normal să mergem cu o lege în Parlament care va reaşeza salarizarea, sistemul de sporuri. Sunt 110 miliarde lei cheltuieli de personal în 2020, din acestea, 27 de miliarde o reprezintă sporurile. Aceste cheltuieli de personal s-au dublat în perioada 2016-2020. Eu doar îi întreb pe români dacă au simţit că performanţa celor care primesc o treime sporuri și cărora li s-au dublat salariile s-a dublat în această perioadă. De aceea, eu aduc aminte de reformă și de a lega performanța de venituri. Și apoi putem să discutăm și de sporuri”, a spus Florin Cîţu, după ședința de Guvern.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te