Rusia începe să emită paşapoarte pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID

Ministrul rus al sănătăţii, Mihail Muraşko, a anunțat că Rusia vrea să înceapă din ianuarie 2021 emiterea paşapoartelor de vaccinare speciale pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19, potrivit Agerpres, care citează agenția rusă Interfax.
Aceste documente vor fi utile pentru angajare sau călătorii în străinătate. ”Avem în plan ca în ianuarie să poată fi obţinute paşapoartele de vaccinare prin website-ul serviciilor de stat”, a spus ministrul menţionat.
Rusia, ţară unde peste trei milioane din cei circa 145 de milioane de cetăţeni au fost infectaţi cu noul coronavirus, a început campania de vaccinare şi estimează că până la sfârşitul lunii decembrie vor fi deja livrate peste un milion de doze din vaccinul Sputnik V, conform Agerpres.