Centrul Federal pentru Sănătatea Animalelor a început să dezvolte vaccinul în primăvară, după ce autorităţile au stabilit că virusul ar putea fi transmis de la oameni la unele animale domestice.
Rusia a devenit prima ţară care a aprobat un vaccin destinat oamenilor - Sputnik V - în luna august, şi se află în proces de administrare a acestuia la nivel naţional. Peste 150.000 de persoane au fost deja vaccinate.
Vaccinul rusesc destinat animalelor vizează în special iepurii, nurcile şi pisicile. Studiile clinice se vor încheia în ianuarie, iar procesul de aprobare va începe, probabil, la sfârşitul lunii februarie, după cum a declarat pentru Reuters Iulia Melano, asistentă a directorului Autorităţi Federale Sanitar-Veterinare din Rusia, Rosselkhoznadzor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la transmiterea virusului între oameni şi animale.
Luna trecută, Danemarca a dispus sacrificarea tuturor celor 17 milioane de nurci din fermele sale după ce s-a ajuns la concluzia că o tulpină a virusului, care a fost transmisă de la oameni la nurci, a suferit mutaţii şi s-a răspândit înapoi la oameni.
Rusia se aşteaptă la solicitări pentru noul vaccin din partea crescătorilor de animale pentru blană din ţară, dar şi din Statele Unite şi Uniunea Europeană. Două cazuri de COVID-19 au fost înregistrate la pisici din Rusia, însă populaţia sa de nurci nu a fost afectată, potrivit Rosselkhoznadzor.
Ivan Nesterov, directorul interimar al companiei de stat Russian Sable, a declarat luna trecută pentru postul de televiziune Zvezda că Rusia testează un vaccin şi îşi va vaccina populaţia de nurci odată ce procesul va fi încheiat.
Comerţul mondial cu blănuri, în valoare de peste 22 miliarde de dolari pe an, se resimte după decizia Danemarcei de a ucide milioane de nurci de fermă.
Pe fondul îngrijorărilor cu privire la un deficit de blănuri de nurcă, în contextul în care Danemarca era principalul exportator, preţurile au crescut cu până la 30% în Asia, potrivit Federaţiei Internaţionale a comerţului cu Blănuri (IFF), potrivit Agerpres.