Rudele italianului infectat cu coronavirus venit în România au fost izolate la domiciliu

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 26.02.2020 - 08:39

Rudele partenerei italianului diagnosticat cu coronavirus după ce a vizitat România, au fost, marți seara, izolate la domiciliu, unde le-au fost recoltate probe pentru analize. Alte două persoane care au intrat în contact cu italianul s-au dus singure la spital, scrie Digi24.ro.

SHARE

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății Horațiu Moldovan a declarat la Digi24 că au fost prelevate 12 probe din zona în care s-a realizat ancheta epidemiologică, în Gorj, ulterior fiind trimise la Spitalul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti.

"Fiind vorba de un pacient, de o persoană care este dovedită că a fost infectată cu coronavirus, care s-a plimbat în România, este foarte probabil să existe contacți care au fost contaminați. (...) Sunt 12 probe care au fost recoltate în zona în care s-a realizat ancheta epidemiologică și care au fost trimise la Institutul Matei Balș pentru a face test de diagnostic virusologic. Dacă vom avea pacienți contaminați, aceștia vor trebui internați și tratați în spitalul de boli infecțioase".

Prefectul județului Dolj, Dan Purcărescu, a anunțat că italianul infectat cu coronavirus a intrat în contact cu cel puțin 50 de oameni, iar autoritățile încearcă acum să îi identifice. Şi angajaţii aeroportului, ai firmei de de la care italianul și-a închiriat o maşină, cât şi echipajul din avion sunt identificaţi pentru a fi testaţi.

"În jur de 50 de oameni, cei din avion la venire, avion la plecare, plus reprezentanții firmei de unde a închiriat mașina. Noi, inițial, am intrat în posesia unei liste cu nume și prenume. Acum încercăm să intrăm în posesia unei liste în care apare și CNP-ul, pe baza CNP-ului, noi îi identificăm. Sunt și doi străini, la venire. Noi facem demersuri către compania aeriană pentru identificarea, mai bine zis, CNP-urile cetăţenilor care au stat în preajma cetăţeanului italian. E vorba de 22 dus, 22 întors. Urmează să fie contactate toate cele 44 de persoane, plus stewardesele de către DSP şi să li se facă analizele şi procedura de rigoare. A intrat în contact cu doi reprezentanţi ai firmei de închirieri auto. Noi am încercat să luăm legătura telefonic cu soţia lui, dar nu a răspuns la telefon. Noi încercăm să vizionăm tot ce înseamnă înregistrări video”, a declarat Narcis Purcărescu, prefect de Dolj.

De asemenea, prefectul Purcărescu a mai adăugat că a fost identificată și mașina pe care a italianul a folosit-o pe teritoriul României.

"Noi asta încercăm, să vizionăm tot ce înseamnă înregistrări. Am reușit să identificăm mașina. Mașina a fost închiritată, dar la două zile după ce a fost predată firmei. Ori fiind închiriată la 48 de ore nu mai prezintă interes din punct de vedere epidemiologic".

„Sunt două familii acolo, în Bâlteni, sat Peșteana. A doua familie este o familie cu care ar fi intrat în contact. Probele vor fi trimise la Matei Balș. Urmărim să nu intre în contact cu nimeni, să vedem cum evoluează starea lor de sănătate. Încercăm să aflăm dacă domnul din Italia a fost în județul Gorj, în vizită, pentru că, din păcate, lumea este reticentă", a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, pentru Mediafax.

Primarul coumeni Bâlteni, Vasile Vlăduleanu, își amintește vizita pe care italianul a făcut-o în localitate.

„Italianul a venit pe data de 18 februarie cu copilul de 10 ani, l-a lăsat la socri în satul Peşteana, apoi el a plecat la Târgu Jiu şi a stat într-un apartament pe care-l are. A doua zi s-a dus la Primărie la Drăguţeşti şi a plătit taxele şi impozitele locale. A avut întâlniri de afaceri şi a revenit marţi când şi-a luat copilul şi a plecat în Italia. Soţia nu-i venită. Soţia e acolo. A venit singur cu copilul. Ei sunt căsătoriţi de 12 ani şi locuiesc în Italia. Deci, a venit pe 18 la ora 12 noaptea şi pe data de 22, sâmbătă dimineaţa, a venit şi a luat copilul şi a plecat în Italia. A venit cu avionul până la Craiova, apoi cu maşina”, a declarat Vasile Vlăduleanu, primarul comunei Bâlteni.

Italianul în vârstă de 71 de ani este din Cattolica şi este internat la un spital din Rimini. Marți seara, un tânăr din Târgu-Jiu și soția sa s-au prezentat la Spitalul din Târgu-Jiu, precizând că s-ar fi întâlnit cu italianul.

„E vorba de o persoană, un bărbat care a luat legătura cu bărbatul din Italia, care este cu coronavirus. Acel bărbat este în Camera de Gardă, cu soția acestuia. Momentan sunt izolați la spital, urmează să fie luată decizia dacă vor rămâne în spital sau să fie trimiși la domiciliu. Încă nu s-a luat decizia", a precizat Dumitru Vienescu, directorul SJU Târgu-Jiu.

Cetăţeanul italian depistat pozitiv cu virusul Covid-19 a aterizat pe Aeroportul din Craiova după care a locuit câteva zile în judeţul Gorj, a anunţat Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).

„Referitor la cazul cetățeanului italian depistat pozitiv cu virusul COVID-19, potrivit informațiilor deținute la acest moment, inclusiv în baza datelor furnizate autorităților române de Protecția Civilă Italiană, rezultă că bărbatul a aterizat pe aeroportul din Craiova în data de 18 februarie a.c. În perioada în care acesta a fost în România, a locuit în județul Gorj unde a luat contact cu soacra sa și cu alte persoane", transmite MAE.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -