Peste 20.000 de funcționari publici au fost pregătiți de Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru administrația digitală, președintele ANFP, Felix Cozma, arătând că digitalizarea reprezintă un obiectiv strategic, dar și o oportunitate pentru eficientizarea administrației, iar pregătirea profesională a resursei umane joacă un rol fundamental.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) anunță noi progrese în cadrul proiectului pentru implementarea Țintei 185 - Funcționari publici care au urmat un curs de formare digitală, Componenta C7 - Transformarea digitală, Investiția 16 - Program de formare de competențe digitale avansate pentru funcționarii publici din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Valoarea totală a proiectului este de 20.000.000 euro, exclusiv TVA, iar termenul de finalizare este trimestrul al doilea al anului 2026, se arată într-un comunicat al ANFP transmis luni AGERPRES.
România digitalizează administrația publică. Peste 20.000 de funcționari deja instruiți
În perioada iunie 2024 - aprilie 2025, un număr de 17.937 de funcționari publici au fost certificați în cadrul programelor de formare digitală avansată. În paralel, 2.290 de funcționari publici au absolvit programul de leadership și managementul talentelor, cu scopul de a-și dezvolta competențele necesare pentru implementarea strategiilor digitale la nivel instituțional, precizează sursa citată.
În total, 20.227 de funcționari publici au fost certificați.
De asemenea, până la finalul lunii aprilie 2025, au fost semnate 1.215 protocoale de colaborare interinstituțională, consolidând parteneriate importante pentru asigurarea participării funcționarilor publici la programele de instruire, subliniază ANFP.
Aceste rezultate vin în contextul obiectivului stabilit pentru atingerea Țintei 185, care prevede instruirea în domeniul digital, până în iunie 2026, a unui număr de 32.500 de funcționari publici. Activitățile derulate până în acest moment confirmă angajamentul ANFP de a sprijini digitalizarea administrației publice, pentru a asigura cetățenilor servicii publice moderne, se mai arată în comunicat.
'Rezultatele obținute până acum în ceea ce privește formarea în domeniul digital a funcționarilor publici reflectă angajamentul nostru ferm pentru digitalizarea administrației publice. Cu un număr semnificativ de funcționari publici certificați și cu parteneriate interinstituționale solide suntem mai aproape de atingerea țintei din PNRR. Mulțumesc tuturor instituțiilor și autorităților care au colaborat cu noi pentru asigurarea instruirii funcționarilor publici. Digitalizarea reprezintă un obiectiv strategic, dar și o oportunitate pentru eficientizarea administrației, iar pregătirea profesională a resursei umane joacă un rol fundamental. Invit în continuare instituțiile publice să ni se alăture în acest efort de modernizare a administrației publice', a declarat președintele ANFP, Felix Cozma.