vineri 24 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

România, al doilea cel mai mare producător de biciclete din UE. Se produc milioane anual

Data publicării: 03.06.2023 • 13:38
Bicicletă - Foto: Pexels
Bicicletă - Foto: Pexels

Conform Eurostat, România se află pe locul doi în topul producătorilor de biciclete din Uniunea Europeană. În 2021, în România au fost produse 2,5 milioane de biciclete.

De câţiva ani, Ziua mondială a bicicletei este marcată, anual, la data de 3 iunie, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

România, al doilea cel mai mare producător de biciclete din UE

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare, desfăşurate la New York, prin care se sărbătoreşte la 3 iunie, în toată lumea, Ziua mondială a bicicletei, precizează https://ecf.com, site-ul Federaţiei Europene a Cicliştilor (ECF).

Rezoluţia a fost adoptată prin consens de 193 de state membre ale ONU, recunoscându-se astfel unicitatea, longevitatea şi versatilitatea bicicletei, utilizată de două secole ca un mijloc de transport durabil, simplu, accesibil, fiabil, curat şi în conformitate cu mediul înconjurător. Prin Rezoluţie, statele membre ONU şi părţile interesate sunt invitate să celebreze şi să promoveze pentru o mai bună conştientizare publică Ziua mondială a bicicletei.

Declaraţia încurajează statele membre să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale.

Citește și: Panourile solare au produs mai multă energie decât cărbunele, în Europa. Operatorii acuză probleme

De asemenea, este încurajată utilizarea bicicletei pentru dezvoltarea durabilă, consolidarea educaţiei, inclusiv a educaţiei fizice, pentru copii şi tineri, promovarea sănătăţii, prevenirea bolilor, promovarea toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc, precum şi pentru facilitarea incluziunii sociale şi o cultură a păcii.

De asemenea, conform Forumului Economic Mondial (WEF), citat de site-ul https://ro.morefit.eu, peste două miliarde de biciclete sunt folosite în întreaga lume, iar acest număr ar putea creşte la cinci miliarde până în anul 2050.

Totodată, 42% dintre gospodăriile din întreaga lume deţin cel puţin o bicicletă, adică peste 580 de milioane de biciclete în întreaga lume, potrivit unui studiu din decembrie 2015 din Journal of Transport & Health.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră