miercuri 15 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

România a încasat despăgubirea pentru brăţările şi Coiful dacic de la Coţofeneşti furate în Olanda

Data publicării: 20.09.2025 • 14:10
Piesă din tezaurul dacic - Inquam Photos / George Călin
Piesă din tezaurul dacic - Inquam Photos / George Călin
Piese din tezaurul dacic
Piese din tezaurul dacic

România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate, în ianuarie, din Muzeul Drents, Olanda.

"Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a confirmat că suma integrală aferentă poliţei de asigurare, respectiv 5.700.000 de euro, a fost virată de către asigurător, potrivit contractului încheiat între părţi. Aceasta reprezintă valoarea de asigurare a celor patru artefacte sustrase: trei brăţări şi Coiful dacic de la Coţofeneşti.

Ultima tranşă, în valoare de 855.000 euro, reprezentând 15% din valoarea totală, a fost virată în data de 12 septembrie, plata precedentă în valoare de 4.845.000 euro, reprezentând 85% din valoarea totală, fiind făcută în data de 25 august", se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii, transmis, sâmbătă, AGERPRES.

România a încasat despăgubirea pentru brăţările şi Coiful dacic de la Coţofeneşti furate în Olanda

În conformitate cu reglementările legale, conform comunicării primite din partea Ministerului de Finanţe, MNIR - care, la acest moment, a încasat integral asigurarea, va vira suma către bugetul de stat. La restituirea obiectelor asigurate, asigurătorul va solicita contravaloarea asigurării de la muzeu care, la rândul său, va solicita banii de la bugetul de stat.

Piese din tezaurul dacic

Ministerul Culturii precizează că, pentru a asigura permanenta monitorizare a situaţiei şi corecta informare a opiniei publice, la nivelul ministerului şi MNIR va fi îmbunătăţită funcţionarea grupului de lucru prin adaptarea componenţei sale la situaţia actuală.

Citește și: Furtul Coifului de la Coţofeneşti și al brățărilor dacice: Olanda pregătită să plătească 5.700.000€

Ministrul Culturii, Andras Demeter, al treilea ministru la conducerea ministerului de la momentul scoaterii tezaurului din ţară, a solicitat propuneri de modificare a procedurilor privind expunerea temporară a obiectelor de patrimoniu din România, pentru a reduce riscul repetării unor asemenea evenimente extrem de grave, ce afectează dramatic patrimoniul naţional, se mai arată în comunicat. 

Citește și: Furtul tezaurului dacic din Olanda, comandat de interlopii din filiala românească Hells Angels

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră