Român "civilizat forțat" de amenzi în Occident, agresiv și tupeist în trafic când revine în țară

DE Daniel Toșa | 13.08.2023 - 11:10
Sursa foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ

Un incident provocat de un român aflat în vacanță în România a stârnit discuții aprinse, după ce acesta a manifestat un comportament agresiv în trafic. Comportamentul agresiv a urmat și după ce i s-a atras atenția când a fost prins la o benzinărie.

SHARE

Românul "civilizat în Occident", dar "țăran" în România se afla la volanul bolidului său în momentul în care se apropia în mod extrem de periculos de vehiculele din fața sa, forțându-le să se dea din calea lui în lateralul drumului, indiferent dacă acest lucru era posibil în acel moment sau nu.

Român "civilizat forțat" de amenzi în Occident, agresiv și tupeist în trafic când revine în țară

Șoferul agresiv în România, dar "mielușel" în Germania, unde aparent locuiește, folosea în exces flash-uri luminoase și îi claxona pe cei care nu i se supuneau.

El știa foarte bine că o astfel de conduită este interzisă în Germania, dar nu s-a ferit să revină la comportamentul de "ghiolban" atunci când a ajuns în România. Incidentul a fost relatat pe Facebook de către un alt român, scârbit de atitudinea "neamțului".

Iată povestea explicată pe larg:

„Conduceam pe autostrada Pitești-București pe bandă a două, cu viteză maximă legală. Asfaltul- prost, denivelări, cum e și pe A1, și pe A2, ca la noi. Eram în depășire lungă, coloana de camioane pe dreapta. În spatele meu, un băiat cu număr de Germania îmi dădea flash-uri la greu. O dată, de două ori.

De obicei mă dau la o parte. las nebunii în durerea lor, dar de dată asta nu am putut pentru că pe dreapta erau niște camioane cu pepeni. Istețul s-a băgat în spatele meu la un metru și a început să claxoneze. Era absolut turbat, cum rar mi-a fost dat să văd. Agresiv, extrem de agresiv. Când am putut i-am făcut loc.”

La prima benzinărie l-am prins pe mârlan. Un băiet cam la 40 de ani, muncitor pe Germanika, cu soție și doi copii în mășină. L-am întrebat calm: „Nu va supărați, de ce procedați așa? Nu aveam unde să mă bag, nu ați păstrat distanță, șoseaua era proastă. Dacă eram începător, mă panicăm și probabil că făceam accident.”

Nu mi-a răspuns, nu merităm atâta onoare din partea lui. S-a uitat la nevasta-să și a spus: „Ăștia din România tot proști au rămas. Ai vrut tu la mă-ta, în loc să mergem în Italia!”.

Fiind în față lui la coadă l-am întrebat dacă o să urle până mă dau la o parte sau vrea să îl las în față. Nevasta-să a răspuns: „Tot țărani proști ați rămas ăștia din țară, nici dracu nu va mai deșteaptă!”

Am prieteni în Diaspora, o grămadă. Ba chiar cred că și eu o să ajung pe acolo într-o zi. Știu că mulți nu s-ar comportă niciodată că gibonii. Niciodată! Ce am pățit azi, am pățit în trafic cu mulți șoferi din România. La fiecare drum pe autostradă. Dar am și eu o umilă întrebare pentru mulți dintre ăștia care se poartă așa: ce pățiți, fraților, când ajungeți în țară?

De la mulți români care trăiesc acasă nu am pretenții, nu sunt pedepsiți cum trebuie de lege, nu știu de frică Poliției, atât pot. Dar cei care vin din civilizație… Ce va face să uitați regulile din țară în care trăiți? De ce acolo va purtați normal, iar aici altfel? E aerul de vină, o luați razna când ajungeți la granița? Va spală cineva creierul, uitați brusc ce înseamnă civilizație și va manifestați că mârlănii care n-au ieșit în viață lor din satul natal? De ce va purtați că mulți români de aici?

De ce fac românii asta, de ce sunt atât de agresivi? Din Diaspora sau nu… E pură curiozitate. Mulțumesc pentru răspuns", a scris românul scârbit de atitudinea conaționalilor care se cred regii șoselelor când ajung în România, potrivit ziarulromanesc.de.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te