Gabriela Lucuţar (Badea), cunoscută drept ”Regina Întunericului”, antreprenor de pompe funebre care a ajuns în atenția publică după ce s-a ocupat de înmormântările unor vedete din România, a rămas fără permis de conducere și s-a ales și cu dosar penal.
Incidentul s-a petrecut la priveghiul lui Ciprian Pian, interlopul care a murit la penitenciarul Rahova.
”Regina Întunericului”, fără permis și cu dosar penal, la priveghiul interlopului Ciprian Pian
„Regina Întunericului” l-a adus pe Ciprian Pian de la INML acasă. Interlopul nu a fost depus la o capelă, așa cum prevede legea.
Citește și: Cum a murit Ciprian Pian, fratele lui Emi Pian, în închisoarea Jilava: I-au dat ibuprofen
Numai că cea mai cunoscută antreprenoare în domeniul funerar a ajuns să fie cercetată penal și a rămas și fără permis.
Surse Newsweek au spus că pe numele ei a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice. De asmenea, i-a fost reținut și permisul de conducere.
Reamintim că interlopul Laurențiu Duduianu, zis Cirpian Pian, fratele lui Emi Pian, a murit în penitenciarul Jilava, la vârsta de 36 de ani. El era încarcerat împreună cu Vasile Duduianu, fratele său, fiind condamnați pentru că au vrut să-l răzbune pe Emi Pian după ce acesta a fost ucis.
„Vineri, 06 iunie 2025, in jurul orei 23.30, o persoană privată de libertate în vârstă de 36 de ani, incarcerată la Penitenciarul Bucuresti-Jilava, condamnată la 3 ani 8 luni de închisoare pentru tentative de omor, a acuzat stare de rău, durere în piept și respirație greoaie, motiv pentru care a fost prezentată la cabinetul medical al unității, unde i-au fost administrate pastile”, au transmis reprezentanții penitenciarului.
După aproximativ 15 minute, a revenit la cabinetul medical cu dureri mari în piept, moment în care a fost solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță. În urma efectuării unui EKG, echipajul medical a luat decizia prezentării bărbatului la spital.
Laurențiu Duduianu - Foto: Facebook
Conform conducerii Penitenciarului Jilava, Laurențiu Duduianu „nu a avut nevoie de sprijin pentru a se deplasa sau a urca în ambulanța SMURD, fiind pe deplin conștient, comunicând cu personalul medical.”
În jurul orei 00:33, la ieșirea din unitate, în postul de control al accesului, aflându-se în ambulanța SMURD, bărbatul a intrat în stop cardiorespirator. Cadrele medicale SMURD au inceput manevrele de resuscitare și a venit un al doilea echipaj de ambulanță, cu medic, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el. Decesul a fost declarat la ora 01:38.
Fratele lui Ciprian Pian, Emi Pian, a fost ucis pe 4 august 2020, în urma unei partide de barbut, pe o stradă din cartierul Giulești.
Citește și: Manelele și barbutul au distrus clanul Duduianu. Emi și Ciprian au murit, mulți alții sunt închiși
Cine este Regina Întunericului?
Gabriela Lucuțar a devenit cel mai cunoscut antreprenor de pompe funebre din România. Potrivit spuselor sale, totul a început în 2008, în penultima lună a anului, când a trebuit să se ocupe, într-un fel, de înmormântarea unei persoane dragi. Câteva luni mai târziu avea să-și deschidă propria Casă de Pompe Funebre.
Ea s-a ocupat de organizarea funeraliilor pentru Ionela Prodan, Sebastian Papaiani sau Ion Dichiseanu.
„Mie îmi place să mai glumesc spunând că pentru un inginer nimic nu e imposibil. Mă consider un inginer, la bază, chiar dacă nu am făcut decât trei ani și jumătate de Politehnică. Am abandonat, iar azi am o licență în marketing agroturistic.
Soție de om gospodar, cu trei copii, Gabriela Lucuțar susține cu tărie că nu se va mai despărți de actuala sa meserie. „Ceea ce fac acum nu ține cont de trecerea naturală a timpului. Nu ai zi liberă, nici sărbători sau zile de weekend. Uneori, dacă e nevoie, sari din pat și noaptea. Din fericire, am un soț care m-a înțeles. Fiindcă eu sunt conștientă că pentru meseria mea mi-am ignorat și familia, și viața personală!”, a spus antreprenoarea într-un interviu.
Citește și: Cine „Regina întunericului” care s-a ocupat de Ionela Prodan și Ion Dichiseanu după ce au murit