Rafila: Probabil spre sfârșitul lunii aprilie vom avea mii de cazuri zilnic

DE Adelina Sahlean | 25.03.2020 - 16:00

Doctorul Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie, a declarat că odată cu creșterea capacității de testare, numărul infecțiilor cu coronavirus va creștere, iar până la finalul lunii aprilie este posibil să avem peste o mie de cazuri zilnic de COVID-19.

SHARE

„Odată cu mărirea capacității de testare va crește și numărul de cazuri. Cred că o să fie mai mult de 10.000 de cazuri chiar și cu aceste restricții. Important este dacă o să discutăm de sute de cazui zilnic sau de mii de cazuri noi zilnic. Probabil spre sfârștiul lunii aprilie se va ajunge la mii de cazuri zilnic”, a declarat Rafila.

Președintele Societății de Microbiologie consideră că situația de la Suceava, unde a izbucnit un focar de infecții cu coronavirus și zeci de medici au fost infectați, s-ar putea repeta și în alte spitale.

„Situația de la Suceava care se va replica și în alte spitale mari. Trebuie să găsim soluții pentru că îngrijirea se face cu personal medical. Cred că trebuie să stabilim proceduri în care personalul medical asimptomatic să poată lucra în spital și eventual să fie cazați într-un hotel. Încă nu e implementată procedura. Personalul va fi împărțit în două trei echipe care nu se intersectează între ele și riscul de transmitere de la o echipă la alta scade. Un sistem 12/24 ore ar fi cel mai aplicabil”, a mai declarat Alexandru Rafila, potrivit Digi24.

Situația României este asemnătoare cu cea a Italiei sau Franței, unde personalul medical a fost afectat de COVID-19.

„Deja suntem în situația Italiei sau Franței ca proces. Noi avem acum aproape 1000 de persoane confirmate și 100 de persoane din rândul personalului medical. Și în Franța și în Italia 10% din personalul medical este infectat. La noi ciferele sunt mai mici pentru că suntem cu două sau trei săptămâni decalaj față de ei. Și acolo a fost personal medical care s-a îmbolnăvit încă de la început”, a completat Rafila.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te