PSD Harghita: Proiectul privind autonomia Ținutul Secuiesc este neconstituțional

DE Adelina Sahlean | 29.04.2020 - 11:24
Foto: Inquam Photos

Proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc este neconstituţional şi această scăpare de procedură este "extrem de gravă", nu poate fi justificată de pandemie, iar Senatul este dator să repare greşeala, a declarat, miercuri, preşedintele PSD Harghita, Romeo Ţepeş-Focşa.

SHARE

"Proiectul de lege pentru Autonomia Ţinutului Secuiesc, adoptat tacit în Camera Deputaţilor, este total neconstituţional. A primit avize negative de la 'Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale' şi de la 'Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului', de aceea consider că cele două comisii, prin preşedinţii lor, trebuiau să urmărească şi să amendeze public acest atentat la adresa suveranităţii statului român. Această scăpare de procedură, extrem de gravă, nu poate fi justificată de epidemie sau izolare. De aceea, Senatul este dator să repare această gravă greşeală. România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", a precizat, într-un comunicat de presă, Romeo Ţepeş-Focşa.

Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, acesta urmând să intre în dezbaterea Senatului, care este for decizional.

Ca urmare a faptului că termenul de dezbatere şi vot a fost depăşit în Camera Deputaţilor, iar acest for a constatat adoptarea tacită a proiectului în şedinţa din 23 aprilie, propunerea legislativă a trecut în forma depusă de iniţiatori - deputaţii UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Biro Zsolt-Istvan. Raportul Comisiei pentru administraţie a fost de respingere.

Proiectul prevede ca "Ţinutul Secuiesc" să devină regiune autonomă cu personalitate juridică.

Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc, adoptat prin lege, se aprobă prin referendum de către cetăţenii Ţinutului Secuiesc, prevede actul normativ.

Astfel, propunerea legislativă are ca obiect de reglementare ca judeţele Covasna, Harghita şi o parte din judeţul Mureş să constituie o regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român. În proiect sunt redate limitele teritoriului care ar urma să devină Ţinutul Secuiesc, pentru care este prevăzută şi o organizare administrativă proprie, cu autorităţi publice şi instituţii proprii la toate nivelurile, conferirea unor competenţe specifice, folosirea limbii maghiare ca limbă oficială a Ţinutului Secuiesc şi a simbolurilor naţiunii maghiare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te