Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,93 %
Marcel Ciolacu 19,16 %
99,91 %
Elena Lasconi 19,16 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Procurorii au oprit lucrările la blocul de pe Cetatea Tomis. S-a deschis dosar penal

DE Octavia Constantinescu | 29.01.2020 - 14:52

Lucrările de construcție a blocului de patru etaje deasupra vestigiilor antice ale Cetății Tomis au fost oprite în urma plângerii depuse la inițiativa deputatului USR Stelian Ion.

SHARE

„Am reuşit să-i oprim! În urma plângerii depuse de colegii mei, s-a deschis dosar penal, iar organele de cercetare penală au luat măsura sistării construcţiei unei clădiri pe vestigii ale cetăţii antice Tomis, în zona Lupoaica. Arheologii vor fi şi ei implicaţi pentru a constata în ce măsură lucrările de până acum au afectat situl. Administraţia locală PSD şi complicităţile din consiliul local au pierdut o bătălie în primul rând datorită reacţiei oamenilor care au protestat la faţa locului. Cu bună credinţă şi prin acţiune tenace, putem opri degradarea Constanţei şi îi putem reda aura istorică”, a scris Stelian Ion pe Facebook.

Marcel Colesniuc, directorului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, a confirmat pentru G4Media.ro că lucrările au fost sistate de autorități până la finalizarea anchetei și că, în prezent, nu se mai sapă în situl istoric.

Tone de pământ pline cu piese arheologice de valoare au fost excavate de un investitor imobiliar din cetatea Tomis și aruncate pe un câmp, la marginea Constanței, fără ca vreun arheolog să supravegheze lucrările, transmite Info Sud-Est.

În pământul depozitat la marginea orașului, în zona Oierie, au fost găsite zeci de piese antice. Prezent la fața locului, arheologul Octavian Mitroi, care a participat la cercetarea arheologică de la Lupoaică, a declarat că sunt piese extrem de importante, din perioada elenistică, romană și romano-bizantină și că astfel s-au distrus mărturii din istoria Constanței.

Dezvoltatorul imobiliar care ridică imobilul este Stelian Bucovală, membru PNL, cunoscut în Constanța datorită afacerilor de succes din domeniul alimentației publice.

Terenul pe care urma să fie ridicată clădirea modernă a fost întregit prin lipirea mai multor parcele obținute în perioada 2011-2013, fie prin retrocedări, fie prin contracte de vânzare-cumpărare cu Primăria Constanța, în timpul lui Radu Mazăre, potrivit Info Sud-Est.

Arheologii care au întocmit raportul final în urma cercetărilor de la Lupoaică nu au prevăzut partea de supraveghere arheologică în momentul în care investitorul urma să deschidă șantierul.

Bucovală a reușit să obțină toate avizele necesare de la Ministerul Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Constanța, iar consilierii locali au votat, în anul 2018, avizarea planului Urbanistic de Detaliu pentru această construcție.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te