luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Prins cu minciuna, Djokovic este tot mai aproape de a fi expulzat din Australia, anunță Herald Sun

Data publicării: 12.01.2022 • 13:39 Data actualizării: 12.01.2022 • 13:39
Prins cu minciuna, Djokovic este tot mai aproape de a fi expulzat din Australia, anunță Herald Sun/FOTO: Facebook/NovakDjokovic
Prins cu minciuna, Djokovic este tot mai aproape de a fi expulzat din Australia, anunță Herald Sun/FOTO: Facebook/NovakDjokovic

Mai multe informații contradictorii în ceea ce-l privește pe Novak Djokovic au fost scoase la iveală de presă australiană (și nu numai). Sursele jurnaliștilor de la Herald Sun vorbesc despre faptul că sârbul este tot mai aproape de a fi expulzat din Australia.

Novak Djokovic este în atenția tuturor celor implicați în tenis (și nu doar) după scandalul vizei de intrare în Australia. Sârbul a fost refuzat, apoi s-a revenit asupra deciziei, autoritățile australiene fiind și ele de vină pentru toată confuzia creată.

Ultimele detalii par să-i fi semnat sentința liderului mondial: Nole a încălcat protocolul sanitar deși ar fi avut Covid-19 și a mințit în declarația de călătorie (dă vina pe echipa sa care a completat greșit formularul).

Aceste lucruri vor cântări greu în retragerea vizei liderului mondial, după cum susțin jurnaliștii de la Herald Sun.

Citește și: Pentagon: „În cazul unei incursiuni în Ucraina, patru grupuri de luptă sunt în apropierea Rusiei”

Decizia finală ar urma să fie luată joi, 13 ianuarie, iar cei de la Herald Sun anunță că sunt șanse mari ca Nole să fie expulzat din Australia în lumina ultimelor evenimente.

Părerea ar fi aceea că s-ar crea un precedent periculos dacă Djokovic ar fi lăsat în continuare să rămână în Australia.

„Guvernul federal încă pregătește în această seară (n.r. miercuri) un caz solid pentru a revoca viza lui Novak Djokovic și a-l expulza.

Surse spun că ministrul Alex Hawke a amânat o decizie finală cu privire la invocarea sau nu a puterii sale discreționare de anulare a vizei lui Djokovic, deoarece cazul a avut implicații grave pentru politica Guvernului de protecție a frontierei, potrivit Hotnews.

Citește și: GRAFIC Numărul copiilor spitalizați cu COVID s-a triplat în 14 zile: marți, 173 de copii internați

O sursă guvernamentală a dezvăluit că orice mișcare spre relaxarea regulilor guvernamentale de imigrare și de a permite jucătorului de tenis să rămână în Australia ar crea un precedent periculos.

Guvernul este pregătit să înfrunte o reacție internațională pe care o va atrage decizia, deoarece ar fi în interesul național și ar fi în concordanță cu ", se arată în Herald Sun, citat de Eurosport.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră