Medicul Valeriu Gheorghiță făcut aceste precizări după ce Comisia Europeană a anunțat că Agenția Europeană pentru Medicamente ar urma să aprobe în 23 decembrie vaccinul Pfizer/ BioNTech, primul vaccin anti-COVID pentru uz în Uniunea Europeană.
"Dacă autorizația va fi eliberată în 23 decembrie, probabil că între Crăciun și anul nou vor fi livrate primele doze de vaccin în România și vom putea începe efectiv activitatea de vaccinare destinată în primul rând personalului medical din spitalele din linia întâi”, a spus, la Digi24, Valeriu Gheorghiță.
El a precizat că în prima fază în România vor ajunge până în 10.000 de doze de vaccin, "o tranșă simbolică" din primul lot care va fi trimis statelor din Uniunea Europeană în aceeași zi, iar din aceste doze vor putea fi vaccinați 5.000 de români.
Potrivit medicului militar, în luna ianuarie România ar urma să primească 600.000 de doze, care ar permite vaccinarea anti-COVID a 300.000 de persoane, iar "cantitatea va crește de la o lună la alta".
Medicul Gheorghiță a mai spus că, cel târziu joi, va exista o listă finală cu centrele de vaccinare din România. "Prefer să fie mai puține centre și mai bine organizate, decât mai multe centre mici, cu personal puțin, care să funcționeze cu dificultate", a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare în România, potrivit hotnews.ro.