Principalul motiv este modul neprofesionist în care se lucrează la „Cazul Caracal”. Redăm câteva pasaje din declarația de presă:
Au trecut două luni de la tragedia de la Caracal care a zguduit România. Este revoltător modul în care în ultima săptămână s-a acționat în ceea ce privește cazul de la Caracal și cel de la Dâmbovița. Am văzut reacții scandaloase.
Ce s-a întâmplat în ultimele zile cu una dintre familiile victimelor este un exemplu de AȘA NU. Potențialii infractori sunt tratați cu mănuși, iar victimele cu agresivitate.
Astăzi mă refer și la conducerea DIICOT a cărei implicare ar fi trebuit să aducă un plus de profesionalism. Sub conducerea dlui Bănilă acest lucru nu s-a întâmplat. Modul în care s-au desfășurat lucrurile ridică suspiciuni și accentuează neîncrederea oamenilor.
Îi cer dlui Bănilă să-și înainteze imediat demisia de șef la DIICOT.
Funcționarea instituțiilor nu mai poate fi afectată de lipsa de competență. Am ajuns în această situație pentru că pesediștii au înlocuit oameni competenți.
PSD va plăti politic pentru aceste greșeli majore. Vă promit acest lucru. Vor plăti la vot. Vor rămâne în istorie ca guvernarea care a protejat infractorii.
Acest guvern nu a găsit de cuviință să se retragă nici după referendumul din 26 mai, deci nu ne putem așteppta la gesturi de responsabilitiate din partea PSD.
Abia aștept să treacă moțiunea.