Șeful CJ Argeș, despre „situația critică din ATI”: Nu vreau să ajungem să dorim un om mort

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 29.07.2020 - 13:33
Foto: AP

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, subliniază, într-un mesaj transmis miercuri, că în secţiile de Terapie Intensivă situaţia a devenit critică, astfel că măsura privind purtarea măştilor de protecţie inclusiv în spaţii deschise era absolut necesară.

SHARE

„Îi înţeleg pe cei care spun că masca provoacă un disconfort, dar o să îi rog pe aceştia să vizualizeze, doar pentru câteva clipe, imaginea a ceea ce se întâmplă în spitalele din judeţ în acest moment, unde se dă permanent o luptă contracronometru pentru viaţă şi pentru fiecare respiraţie. Faptul că am fost nevoiţi să solicităm una dintre cele cinci unităţi de terapie intensivă mobilă cu 12 paturi ale DSU arată clar situaţia dramatică în care se află judeţul nostru.

Creşterea accelerată a numărului de cazuri de infecţie cu COVID-19 a dus la ocuparea în totalitate a numărului de paturi de Terapie Intensivă şi trebuia să creştem capacitatea pentru a putea îngriji bolnavii critici. Nu vreau să ajungem să dorim un mort în ATI ca să îi ia locul un om drag nouă„, se arată în mesajul portat pe pagina de Facebook a CJ Argeş.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a decis, marţi, adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii noului coronavirus, printre care şi obligativitatea purtării măştilor de protecţie inclusiv în spaţii deschise.

Începând cu data de 30 iulie s-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste cinci ani, în spaţii închise şi deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeaşi adresă. Programul activităţilor comerciale de tip fast-food, drive-in, jocuri de noroc, case de pariuri, cazinouri se va reduce până la ora 22,00 de luni până vineri şi ora 23,00 în zilele de sâmbătă şi duminică, administratorii spaţiilor în care se desfăşoară aceste activităţi asigurând monitorizarea permanentă a respectării măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV.

Noile măsuri au venit în completarea celor decise de CJSU Argeş săptămâna trecută – închiderea târgurilor, a piscinelor şi a ştrandurilor şi limitarea programului la terase până la ora 22,00 de luni până vineri şi 23,00 sămbătă şi duminică.

Instituţia Prefectului Argeş comunicase, pe 22 iulie, că în 12 localităţi se face evaluare pentru carantinare locală pe fondul creşterii numărului cazurilor de COVID-19, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă dispunând, totodată, aplicarea unor măsuri de prevenire suplimentare.

Localităţile în evaluare erau municipiul Piteşti, oraşele Mioveni, Ştefăneşti şi Costeşti, precum şi comunele Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti.

În judeţul Argeş s-au înregistrat, potrivit datelor comunicate luni de Instituţia Prefectului, 97 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore. Numărul persoanelor diagnosticate pozitiv de la începutul pandemiei a ajuns, astfel, la 2.911.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te