sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Premiul Nobel pentru Literatură: Mircea Cărtărescu, printre favoriți

Data publicării: 10.10.2019 • 09:27 Data actualizării: 10.10.2019 • 10:39

Academia Suedeză va anunța astăzi, la Stockholm, laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură pentru anii 2019 şi 2018, anul trecut acordarea premiului fiind amânată, iar scriitorul român Mircea Cărtărescu se află pe lista favoriților, informează Agerpres.

Premiul Nobel pentru Literatură, acordat, anual, de Academia Suedeză, răsplăteşte cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.

Poetul și romancierul Mircea Cărtărescu este citat printre favoriții la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de japonezul Haruki Murakami și francezul Milan Kundera. Iar la casele de pariuri favoriții sunt scriitorul din Guadelupa Maryse Condé, Ngugi Wa Thiong'o (Kenya) și poeta canadiană Anne Carson, potrivit AFP.

Încă de la primul premiu decernat în 1901 poetului şi filosofului Sully Prudhomme, distincţia a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.

Dintre cei 114 laureaţi ai acestui premiu, 14 sunt femei. Premiul Nobel pentru literatură a fost împărţit, de patru ori, de câte doi laureaţi - în 1904, 1917, 1966, 1974. Premiul nu a fost acordat în anii: 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942, 1943, potrivit www.nobelprize.org.

În 1958, scriitorul de origine rusă Boris Pasternak a fost obligat de către conducerea Uniunii Sovietice să refuze premiul, iar în 1964, Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie iniţiativă.

Cel mai tânăr laureat al premiului pentru literatură este Rudyard Kipling, faimos pentru romanul "Cartea junglei", care avea 41 de ani când a primit distincţia, în 1907. Cea mai în vârstă laureată este Doris Lessing, care avea 88 de ani când a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2007.

În galeria marilor personalităţi distinse cu acest premiu s-au înscris oameni de cultură precum Anatole France (1921), Thomas Mann (1929), T.S. Eliot (1948), Albert Camus (1957), Pablo Neruda (1971), Gabriel García Márquez (1982), Harold Pinter (2005), Orhan Pamuk (2006), Jean-Marie Gustave Le Clézio (2008). În 2009, Nobelul pentru Literatură i-a fost decernat scriitoarei germane de origine română Herta Muller, pentru densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care scriitoarea a descris plastic universul dezmoşteniţilor. Iar în 2014, scriitorul francez Patrick Modiano a câştigat Nobelul pentru arta memorialistică cu care a evocat cele mai neînţelese destine din perioada ocupaţiei naziste.

Scriitoarea belarusă Svetlana Alexievich a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2015 pentru "scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinţei şi curajului în vremurile noastre", conform comunicatului dat publicităţii de Comitetul Nobel de la Stockholm.

În octombrie 2016, celebrul muzician american Bob Dylan a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru "crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane".

Premiul Nobel pentru Literatură, cea mai prestigioasă distincţie literară a anului, a fost acordată, în 2017, scriitorului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro "pentru romanele sale de mare forţă emoţională care dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea".

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră