„Premiul Nobel” în arhitectură 2020 a fost obținut de Yvonne Farrell şi Shelley McNamara

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 04.03.2020 - 09:50
Toulouse School of Economics
Toulouse School of Economics

Arhitectele irlandeze Yvonne Farrell, 69 de ani, şi Shelley McNamara, 68 de ani, au fost recompensate cu Premiul Pritzker 2020, considerat Nobelul în arhitectură.

SHARE

Cele două arhitecte, care sunt primul duo feminin laureat cu Pritzker, au co-fondat cabinetul lor, Grafton Architects, în 1978, şi au realizat mai multe clădiri universitare, în special Toulouse School of Economics sau campusurile Institut Mines-Télécom din Paris-Saclay, informează News.ro.

Ele i-au urmat japonezului Arata Isozaki, premiat anul trecut. 

În trecut, japoneza Kazuyo Seijma a fost laureată împreună cu colegul ei Ryue Nishizawa, în 2010, şi spaniola Carme Pigem împreună cu Rafael Aranda şi Ramón Villalta în 2017. Însă anglo-irakiana Zaha Hadid rămâne până astăzi unica femeie care a primit premiul singură. 

Yvonne Farrell şi Shelley McNamara au dezvoltat o arhitectură aerisită, care foloseşte materiale foarte diverse, de la cărămidă la beton şi lemn. 

Unele dintre clădirile lor, cu aspect foarte mineral, precum Universitatea de Inginerie şi Tehnologie din Lima, Peru, sau Şcoala de Economie din Toulouse, amintesc de Le Corbusier, chiar dacă nu constituie decât un aspect al activităţii lor. 

„Arhitecţii sunt traducători", a explicat Yvonne Farrell într-un interviu pentru universitatea spaniolă IE, în 2015.

„Noi traducem nevoile oamenilor şi visele lor în realitate". 

Unul dintre cele mai renumite proiecte ale lor este School of Economics de la prestigioasa Universita Luigi Bocconi din Milano, realizată în 2008 şi care le-a adus premiul pentru clădirea anului la Festivalul internaţional de arhitectură, în acelaşi an, de la Barcelona. 

„Ne-a fost greu uneori să găsim un spaţiu pentru a exprima valori precum umanismul, artizanatul, generozitatea şi legătura culturală dintre fiecare loc şi contextul în care lucrăm", a explicat Shelley McNamara, citată în comunicat. 

„Este extrem de onorant să primim această recunoaştere a muncii pe care am produs-o în mulţi ani", a adăugat ea. 

Cele două arhitecte au căutat să-şi transmită viziunea în arhitectură prin învăţământ, susţinând cursuri la mai multe şcoli, în Dublin, dar şi la Lausanne, Yale şi Harvard.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te