luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Premierul Orban, de ziua Amintirii Holocaustului: Viața este bunul cel mai de preț

Data publicării: 21.04.2020 • 13:54 Data actualizării: 21.04.2020 • 14:08

Contextul actual ne face să conştientizăm, o dată în plus, că viaţa este bunul cel mai de preţ al tuturor, afirmă prim-ministrul Ludovic Orban, marţi, într-un mesaj transmis de Ziua Amintirii Holocaustului şi a Eroismului.

„Este Ziua Amintirii Holocaustului şi a Eroismului, marcată astăzi în memoria celor aproximativ şase milioane de victime.

Marşul Vieţii, organizat anual pe drumul durerii dintre fostele lagăre de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, va fi diferit de aceasta dată din cauza pandemiei de coronavirus.

Devenit o tradiţie de peste trei decenii, acest tribut adus suferinţei unor oameni ucişi sau hăituiţi de ura altor oameni se desfăşoară anul acesta cu respectarea măsurilor de distanţare socială impuse de urgenţa sanitară prin care trece întreaga lume.

Pentru prima oară, drumul dintre cele două foste lagăre ale morţii va fi rememorat doar virtual, dar încărcătura emoţională este, poate, chiar mai puternică decât în anii trecuţi. Contextul actual ne face să conştientizăm, o dată în plus, că viaţa este bunul cel mai de preţ al tuturor", spune Ludovic Orban, în mesajul său.

Premierul a precizat că trăim într-o lume a globalizării, în care oamenii au învăţat să accepte diversitatea.

„Stigmatizarea pe orice criteriu - etnic, social, cultural sau religios - nu este compatibilă cu o societate civilizată şi nimic nu poate justifica intoleranţa faţă de ceilalţi, ura socială sau antisemitismul.

Societatea românească, marcată şi ea în secolul trecut de atrocităţile Holocaustului, funcţionează acum după regulile democraţiei, nediscriminării şi combaterii oricărei forme de ură, xenofobie, antisemitism sau rasism şi vom rămâne ferm angajaţi pe acest drum.

Aducem un omagiu victimelor Holocaustului şi suntem solidari cu cei care au supravieţuit acelor orori. Cu îndurerare şi respect pentru suferinţa lor, ne rugăm pentru toţi", mai afirmă premierul.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră