duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

PREFECTURA CAPITALEI Regulile în vigoare în București, aplicabile de la miezul nopții

Data publicării: 02.11.2020 • 21:23 Data actualizării: 02.11.2020 • 22:45
sursă Facebook
sursă Facebook

Prefectura Capitalei a anunțat luni măsurile în vigoare odată cu prelungirea restricțiilor pentru București, din cauza menținerii unui grad ridicat de infectări la nivelul orașului (3,91/1.000 de locuitori).

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât luni să se mențină pentru următoarele 14 zile, începând cu ora 00.00 a zilei de 03.11.2020 până la ora 24.00 a zilei de 16.11.2020, următoarele măsuri:

obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;

interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;

activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;

suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ, aplicându-se scenariul 3 (participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online).

Nerespectarea acestor reguli este contravenție și se amendează conform Legii nr.55/2020 (art. 64-70), potrivit unui comunicat al Prefecturii.

În ședința de luni, Comitetul a insistat pentru aplicarea normei care obligă companiile private sau de stat să analizeze posibilitatea muncii de acasă sau, dacă nu e posibil, să împartă angajații în grupe care să vină la ore direfite la lucru, pentru a nu aglomera transportul în comun.

În aceeași ședință, primarul general al Capitalei și primarii sectoarelor au convenit ca administratorii publici ai piețelor agroalimentare, publice și private, să instituie fluxuri de acces, astfel încât, zonele de intrare în piețele agroalimentare să fie separate de zonele de ieșire. Administratorii vor stabili măsuri prin care va fi asigurat un flux de persoane optim care să conducă la respectarea distanței sociale recomandate, de minim 1,5 metri între cumpărători, dar și între cumpărători și comercianți.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră