Povestea unui pacient care a murit, după o operaţie complicată şi infecţie cu 5 bacterii din spital

DE Alin Crișan | 02.08.2023 - 20:59
Spital, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Ziarul de Iași
Spital, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Ziarul de Iași

Luni de zile, un sexagenar a fost plimbat între spitale, de la Botoșani la Iași și înapoi. Operat de cinci ori, a murit după patru luni de chin, în sângele său fiind găsite cinci bacterii diferite, cu care probabil fusese infectat în spital.

SHARE

La 7 ani de la moartea omului, justiția nu s-a pronunțat asupra unui posibil caz de malpraxis. Acțiunea familiei, prin care aceasta cerea despăgubiri, a fost însă respinsă. Fusese depusă cu 5 zile prea târziu.

Povestea unui pacient care a murit, după o operaţie complicată şi infecţie cu 5 bacterii din spital

În vârstă de 63 de ani, P.H. a fost internat pe 17 februarie 2016 la spitalul din Dorohoi, cu dureri greu de suportat. Cinci zile mai târziu, a fost transferat la spitalul Mavromati din Botoșani, în urma analizelor efectuate medicii apreciind că ar putea fi vorba de un cancer pancreatic.

Ca urmare, pacientul a fost transferat pe 1 martie la Spitalul „Sf. Spiridon”, unde investigațiile au confirmat diagnosticul prezumtiv. P.H. a fost operat pe 11 martie, de medicul Florin Grecu. După 36 de ore, a fost efectuată o nouă operație, constatându-se o hemoragie internă.

Sexagenarul a fost externat pe 4 aprilie, cu mențiunea „vindecat chirurgical”. Același bilet de externare menționa însă existența unei supurații la nivelul plăgii operatorii, fiind necesară schimbarea zilnică a pansamentelor și lavaj cu antiseptice.

Infecţia nu a putut fi stăvilită

Externat de la Iași, P.H. a fost internat a doua zi din nou la spitalul Mavromati. Timp de două săptămâni, rana a fost spălată zilnic, analizele efectuate la Botoșani indicând o infecție cu Klebsiella Proteus, una dintre bacteriile întâlnite frecvent în spitale.

Abia ieșit din spital, a fost internat din nou la Dorohoi, pe 27 aprilie, în urma unor episoade de febră însoțite de frisoane și stări de rău. A fost externat pe 4 mai, dar adus înapoi la spital după două zile, întrucât continua să se simtă rău.

Pe 8 mai, a fost transferat iar la „Sf. Spiridon”, în grija aceluiași medic. Infecția cu Klebsiella a fost confirmată. În plângerea depusă ulterior la Judecătorie, membrii familiei au precizat că medicul le-a spus că infecția fusese contractată chiar în spitalul ieșean. Pe 21 mai, P.H. a fost operat din nou, de două ori.

Starea pacientului a continuat să se înrăutățească, ceea ce a impus o nouă operație, efectuaată pe 23 mai. A cincea oară. Infecția însă nu a putut fi stăvilită. Pe 7 iunie, pacientul a murit. Familia s-a adresat imediat Colegiului Medicilor.

Cazul a fost analizat de Comisia de Jurisdicție Profesională din cadrul Colegiului, fără a fi stabilită o culpă. Trei ani mai târziu, pe 12 iunie 2019, familia s-a adresat instanței, chemând în judecată Spitalul „Sf. Spiridon” și pe chirurgul Florin Grecu și cerând despăgubiri materiale și morale de 200.000 de lei.

Dosarul a ajuns în analiza magistraților Judecătoriei ieșene. În fața lor, reprezentanții spitalului s-au spălat pe mâini. Ei au arătat că profesia de medic este una liberală, chirurgul fiind răspunzător pentru eventualele erori comise. Spitalul, ca simplă construcție administrativă, nu putea fi considerat răspunzător.

Întâmpinarea depusă de reprezentanții spitalului la dosar menționa existența în cazul lui P.H. a unei septicemii, pe lângă Klebsiella Proteus fiind identificate și alte bacterii, Escherichia fergusonii, Klebsiella pneumoniae, Enterococcus faecium, Pseudomonas aeruginosa și Clostridium difficile, asociate mediului intraspitalicesc. O traheobronșită punea capac.

Totuși, reprezentanții spitalului afirmau că în perioadele aferente operațiilor suferite de pacient nu existaseră disfuncționalități în cadrul Serviciului de sterilizare al secțiilor chirurgicale. Instrumentarul medical fusese sterilizat, personalul medical era instruit periodic, medicii și asistentele nu prezentau urme ale infecției cu Clostridium difficile. Cu toate acestea, trupul sexagenarului colcăia de bacterii. Reprezentanții spitalului au explicat că Clostridium difficile poate fi prezentă în organism timp îndelungat fără a crea probleme, dar infecția se poate declanșa în condiții favorizante.

Vârsta de peste 60 de ani, sezonul rece, tratamentul cu antibiotice, tratamentele cu medicamente antiacide gastrice, bolile oncologice sau dezechilibrele nutriționale erau astfel de condiții favorizante. Unele dintre ele erau prezente și în cazul lui P.H.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te