Povestea tânărului român care a ajuns să facă afaceri pe patru continente. A plecat de la zero

DE Alin Crișan | Actualizat: 22.12.2023 - 10:59
Povestea tânărului român care a ajuns să facă afaceri pe patru continente. A plecat de la zero - Foto: Ziarul de Iași

În cei şase ani de la înfiinţare, compania sa şi a partenerei sale, Ruxandra Pui, a ajuns pe patru continente, iar angajaţii săi din diverse ţări îşi programează şedinţele în funcţie de fusul orar.

SHARE

Digitail, cel mai de succes startup fondat în Iaşi, care a obţinut în acest an o finanţare de top chiar la nivelul Europei, a fost construit cu o “mentalitate de bunici din România”, a mărturisit co-fondatorul Digitail, Sebastian Gabor, în cadrul Interviurilor Ziarul de Iaşi. 

Povestea tânărului român care a ajuns să facă afaceri pe patru continente. A plecat de la zero

Rând pe rând, Digitail a obţinut finanţări de 50.000 de euro, 220.000 de euro, 2,5 milioane de euro şi, la începutul acestui an, 11 milioane de euro. Par recorduri greu de egalat, dar Sebastian Gabor se declară convins că un antreprenor care ar vrea să-i calce pe urme are şanse mari să-l depăşească.

Când se referă la “mentalitate de bunici din România”, Sebi râde şi argumentează: “am făcut aşa cum zic bunicii români, “. Loialitatea e una dintre valorile pe care Sebastian şi Ruxandra au impus-o în Digitail şi care transpare din tot ce povesteşte. Ruxandra i-a fost alături atunci când, în căutarea ideii care avea să ducă spre apariţia Digitail, a trecut printr-o perioadă de depresie.

“Mă uitam tot timpul pe TechCrunch (n.r. - o platforma web care se descrie ca “o proprietate media tehnologică de vârf, dedicată profilării obsesive a startup-urilor, revizuirii noilor produse Internet şi ştirilor tehnologice de ultimă oră”), vedeam toate, toate start-up-urile deja, parcă erau pornite, ideile toate erau făcute. Pentru că, atunci când citeşti pe TechCrunch, vezi doar partea de marketing.

Vezi ce ar vrea ei să se întâmple, nu neapărat ce se întâmplă în realitate. Ajunsesem în spirala asta, în care, dacă totul e rezolvat, atunci nu mai e nimic făcut în viaţă. Am intrat pur şi simplu într-o depresie de 3-5 luni, în care nu mai aveam chef de nimic. Rux îmi spunea să fac măcar ceva sport. Şi, într-un final, am început să dezbatem idei”.

Absolvent al liceului Negruzzi, Sebastian Gabor a urmat o facultate de Administrarea Afacerilor în Barcelona. Apoi s-a lansat în mai multe proiecte.

Cu unul a ajuns rapid să aibă 30 de angajaţi, cu altul a câştigat în două săptămâni 200.000 de utilizatori. “Ajunseserăm primii în Google Store, în Apple Play. Am crescut la 200.000 de utilizatori în mai puţin de două săptămâni. 

Şi i-am pierdut pe toţi în două zile. Pentru că noi aveam, literalmente, un server în birou. Pentru că am avut nişte vârfuri prea mari de utilizatori, nu a rezistat serverul şi atunci tot pierdeam useri, câte un val, câte un val... Două zile de astea şi oamenii nu mai intră pe platformă”, a povestit Sebastian la o întâlnire cu membrii comunităţii People of Tech.

Din toate aceste încercări Sebastian a ştiut să-şi extragă lecţiile pe care să le aplice (sau să le ignore în mod conştient) în următoarele. De exemplu, “că nu poţi să faci două lucruri în acelaşi timp şi să speri să iasă foarte bine.

În schimb, alea două săptămâni au fost absolut grozave. Pentru că deja toată lumea ne suna, apăruserăm la ştiri, eram “the new thing”. Super cool să fii în atenţia tuturor”.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te