Platforma amendată usturător pentru că nu a restituit banii clienților pentru evenimentele anulate

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 19.03.2024 - 15:15
Platforma amendată usturător pentru că nu a restituit banii clienților pentru evenimentele anulate - Foto: Profimedia / imagine rol ilustrativ

Platforma amendată usturător pentru că nu a restituit banii clienților pentru evenimentele anulate. Cu ce sumă a fost amendată de ANPC și despre ce platformă celebră este vorba.

SHARE

Platforma amendată usturător pentru că nu a restituit banii clienților pentru evenimentele anulate. Cu ce sumă a fost amendată de ANPC și despre ce platformă celebră este vorba.

Amendă usturătoare pentru o platformă de vânzări bilete

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat cu 55.000 de lei platforma iabilet.ro deoarece nu a rambursat contravaloarea unor bilete pentru spectacole care au fost anulate.

ANPC a anunţat marţi, că reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj - cel care instrumentează reclamaţiile referitoare la platforma online iabilet.ro, la nivelul întregii ţări, începând din luna mai 2023 - a desfăşurat o acţiune de control la operatorul economic care administrează platforma.

“Cele 124 de reclamaţii primite de la consumatori, în perioada mai 2023 - martie 2024, au semnalat nerambursarea contravalorii unora dintre biletele achiziţionate pe platforma iabilet.ro, pentru spectacole care au fost anulate”, au precizat comisarii ANPC.

Citește și: ANPC vrea să lase parlamentarii fără loc de muncă și să închidă Palatul Parlamentului. Motivul

În urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de 55.000 de lei. 

De asemenea, preşedintele ANPC a emis un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte, prin restituirea integrală a sumelor achitate pentru evenimentele anulate, la solicitarea consumatorilor, indiferent de termen. Echipele de control au constatat că nu erau restituite comisioanele către consumatori, în cazul anulării unor spectacole şi al rambursării contravalorii biletelor achitate, ceea ce constituie o practică comercială incorectă.

De asemenea, comisarii CJPC Cluj au stabilit că persoanele care cumpărau bilete erau obligate să accepte condiţiile din termenii generali, “fără să aibă posibilitatea de a alege altă variantă, chiar în cazul unui termen foarte scurt de decizie, sub presiunea termenilor şi condiţiilor impuse şi fără a avea posibilitatea de a alege în cunoştinţă de cauză, ceea ce implică un timp insuficient pentru a-i studia, fiind obligaţi să-şi le asume, prin bifarea în procesul de achiziţionare a biletului”.

Citește și: Șeful Protecției Consumatorilor lăuda Ferma Dacilor în toamnă: Sunt prieten cu proprietarul

Totodată, erau transmise în spaţiul public informaţii false care induceau în eroare sau puteau induce în eroare consumatorul “astfel încât acesta să fie determinat sau susceptibil a fi determinat să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, având în vedere disponibilitatea sau artiştii consacraţi din promovarea aferentă evenimentului, care îl determină pe consumator să tranzacţioneze achiziţionarea biletului”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te