Proiectul intitulat Programul „Vacanța Mare” de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19, conceput în februarie de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, se împarte pe 9 pagini şi vine cu măsuri riguroase.
Printre acestea se numără separarea de familii a celor peste 65 de ani, pentru o perioadă de 3 luni, şi izolarea totală în categoria de vârstă 40-65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.
În planului lui Adrian Streinu-Cercel grupele de risc sunt redefinite astfel:
- Persoanele din grupa de vârstă de peste 65 de ani;
- Persoanele din grupa de vârstă 40-65 de ani;
- Persoanele cu vârstă sub 40 de ani;
- Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă.
Citește și Nu există o propunere oficială privind izolarea tuturor bătrânilor în centre speciale
Pentru noua grupă de risc apărută, cei între 40-65 de ani, proiectul directorului de la Institutul „Matei Balș” prevede „izolare totală acolo unde este posibil (în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie, respectiv acolo unde se poate lucra de acasă) şi decalarea programului de lucru astfel încât să înceapă munca la 7.30.”
Primăriile şi Poliţia locală ar trebuie să identifice persoanele cu loc de muncă şi care nu pot lucra de acasă şi să le elibereze adeverinţă de muncă.
Totodată, Streinu-Cercel propune formare unui Guvern anti-Pandemic sau a unui Minister intersectorial Pandemic care va elabora şi pune în funcţie acţiunile specifice.
Documentul menţionează că „TVA-ul va fi oprit, că taxele vor fi suspendate pentru toată lumea. Industria alimentară va funcţiona non-stop, Regiile Apă/Canal, Electrica, Salubrizare, etc vor funcţiona non-stop şi toate costurile vor fi decontate de Stat, nu de cetăţeni”.
Aceste 3-4 luni vor trebui considerate ca şi cum nu au existat vreodată, astfel încheie Streinu-Cercel proiectul.
Documentul complet, elaborat în luna februarie, poate fi citit aici.
Oficial, nu se discută despre măsuri de relaxare
Joi, 16 aprilie, ministrul Sănătății amintea, la rândul său, despre posibilitatea ca unele persoane de peste 65 de ani să fie duse în hoteluri, în izolare, pentru protecția lor.
„Ne-am gândit efectiv și la niște metode să îi ducem într-un hotel, să-i ducem într-o cameră cu tot confortul, în care să vină cineva și să aibă grijă de ei. Dar rămâne în funcție de evoluție”, a precizat Nelu Tătaru, la Realitatea Plus.
Luni, 20 aprilie, Grupul de Comunicare Strategică a infirmat astfel de proiecte și a anunțat că, în momentul de față, nu există un plan clar privind măsurile ce vor fi luate după expirarea stării de urgență, autoritățile analizând doar mai multe opțiuni.
„Măsurile instituite până în acest moment de autorități își dovedesc eficiența în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19) și se impune respectarea strictă a acestora și în perioada imediat următoare.
Eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor nu sunt avute în vedere pentru perioada imediat următoare din rațiuni de securitate sanitară.
Dezbaterile referitoare la ridicarea graduală a restricțiilor trebuie să țină cont de evoluția epidemiologică în fapt, precum și de necesitatea prevenirii riscurilor referitoare la un alt val de infectare.
Autoritățile fac permanent estimări asupra evoluției răspândirii virusului, care se bazează în primul rând pe comportamentul social și pe rata de conformare a cetățenilor față de măsurile deja adoptate.
În acest moment, dezbaterile publice referitoare la unele propuneri privind măsurile de relaxare a restricțiilor privesc inițiative individuale, care nu au făcut obiectul analizelor sau deciziilor la nivelul forurilor autorizate”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică, într-un comunicat.