Peste 400 de pacienți cu COVID-19 s-au externat la cerere

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 11.07.2020 - 18:56

406 de pacienți testați pozitiv cu coronavirus s-au externat la cerere din spitalele din România, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 32.079 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19, dintre care 1.871 au murit.

SHARE

Autoritățile nu îi mai pot ține pe români în izolare și carantină, după ce Curtea Constituțională a României a stabilit, la începutul lunii iulie, că articolele de acte normative privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale pentru că sunt lipsite de claritate şi previzibilitate.

Ca urmare a acestei decizii, peste 31.000 de persoane, unele infectate, au ieșit din izolare și carantină, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Digi24.

Pe 9 iulie, după numeroase dezbateri și contre politice, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, la şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor în care s-a dezbătut proiectul Guvernului privind carantinarea şi izolarea, că, în urma discuţiei cu reprezentanţii Parlamentului, s-a ajuns la un proiect viabil, care respectă recomandările CCR și care permite autorităţilor „să-şi facă treaba”.

Sâmbătă, pe 11 iulie, proiectul ar fi trebuit să fie votat în Senat, pentru ca legea să intre în vigoare cât mai repede, însă social-democrații au amânat votul pentru luni, argumentând că s-a lucrat până târziu în noapte și trebuie revizuite articolele astfel încât să se asigure că legea, în forma ei finală, va fi una bună și va reuși să treacă testul CCR.

În urma acestei decizii, premierul Ludovic Orban s-a declarat "revoltat", spunând că este „la capătul răbdării”. El acuză PSD că „se încăpățânează să pună bețe în roate”, deși această lege este „indispensabilă”.

„Amânarea aoptării legii înseamă o creștere dramatică a riscului de infectare cu COVID-19. În totate țările democratice din lume autoritățile au la dispoziție carantina, izolarea și posibilitatea de a trata pacienții sub control medical”, a spus premierul, după o conferință la Ministerul de Interne. „Nu pot să înțețeg de ce se amână adoptarea acestui act normativ care este vital. Este evident că avem o creștere a numărului de cazuri, că avem nevoie de o pârghie legislativă. Nu pot să înțeleg de ce PSD se încăpățânează să tragă de timp, să ne pună bețe în roate. E o lege indispensabilă pentru situația pecare o trăim. Sunt la capătul răbdării”, a mai spus el.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te