luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Peste 311.000 de apeluri abuzive la 112, în primul semestru. O persoană a sunat de 9.544 de ori!

Data publicării: 21.08.2020 • 10:39 Data actualizării: 21.08.2020 • 10:45

În primele 6 luni ale anului 2020, în Sistemul 112 au fost preluate peste 4,8 milioane de apeluri, dintre care 2,6 milioane au reprezentat urgențe.

Din totalul apelurilor înregistrate, peste 311.000 (6,47%) au fost apeluri abuzive. O persoană din Olt a sunat de 9.544 ori la 112, iar alte 44 au apelat numărul unic de urgență de cel puțin 1.000 de ori.

Centrele de preluare a apelurilor 112 sunt operative 24/7 pentru a ajuta cetățenii care au o urgență, însă este nevoie să conștientizăm că, doar sunând responsabil la 112, putem beneficia de intervenții rapide și eficiente, transmite Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) printr-un comunicat.

Peste 2,2 milioane de apeluri din totalul celor primite în prima jumătate a anului 2020 nu au fost urgențe, dintre care peste 311.000 au fost apelări abuzive.

Cetățenii au sunat în repetate rânduri în mod abuziv, fără să aibă o urgență reală, au făcut glume ori au adus injurii operatorilor, au solicitat informații sau au folosit linia de urgență în contextul unor evenimente pentru care nu era necesară intervenția agențiilor specializate (Ambulanță, Poliție, Pompieri, SMURD, Jandarmerie, SALVAMONT etc).

Un exemplu de apelare abuzivă este cel al unui cetățean care a sunat de pe o cartelă prepay în Centrul 112 Giurgiu și se recomanda sub numele de „Iulian”. În doar două luni, „Iulian” a sunat de peste 1.500 de ori la 112 fără a avea vreo urgență, invocând diverse motive care nu necesitau intervenția operativă a echipajelor specializate. „Iulian” a fost identificat de către polițiștii giurgiuveni și a primit o amendă, care l-a determinat să nu mai sune la 112 fără motiv.

La fel ca „Iulian” au fost și alți cetățeni, din alte județe, care au sunat la 112 în mod abuziv, fără a avea urgențe. O persoană din Ilfov a sunat de 7.573 de ori, o altă persoană din Vaslui a apelat de 6.779 de ori, un cetățean din Neamț de 5.695 de ori, iar un alt cetățean din județul Cluj de 5.563 de ori.

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă de până la 2.000 de lei și până la 200 de ore de activități în folosul comunității, iar dacă echipele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei și până la 400 de ore de activități în folosul comunității. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către personalul Ministerului Afacerilor Interne.

Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție și, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției agențiilor specializate de intervenție, fără a fi înregistrată o urgență, explică STS.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră