Percheziții pentru găsirea unor porumbei în valoare de 2,5 milioane de euro, în Mehedinți. Ce spune poliția și cine i-a furat din Spania?
Percheziții pentru găsirea unor porumbei în valoare de 2,5 milioane de euro, în Mehedinți
Un român a fost arestat în Belgia pentru un delict mai puțin obișnuit. Bărbatul ar fi furat porumbei care valorează 2,5 milioane de euro. Autorităţile caută acum păsările preţioase.
Până acum autoritățile din Belgia au un român în arest, un bărbat de 46 de ani, și 10 păsări de care nu reușesc să afle niciun indiciu. Există suspiciuni că ar fi fost aduse în România. Vorbim de porumbei de cursă lungă. Cel mai probabil campioni, dacă este să ne luăm după valoarea prejudiciului.
De altfel, în această dimineață au fost făcute percheziții în satul Magheru, din Breznița-Ocol, județul Mehedinți, la care au participat polițiști din Belgia, împreună cu cei de la investigații criminale din București. La audieri au fost duși părinții bărbatului în vârstă de 46 de ani. Mamei acestuia chiar i s-a făcut rău la un moment dat și a fost nevoie și de intervenția unei ambulanțe.
La aceste percheziții, autoritățile nu au găsit decât porumbei comuni și există suspiciunea că aceste păsări de rasă au fost deja vândute de îndată ce ar fi ajuns în România. Oricum, oamenii legii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili exact ce s-a întâmplat cu aceste păsări valoroase și, mai ales, care este implicarea românului care acum este în arest, în Belgia.