„Pepeniada” de la Iași: Cum alegi cel mai bun pepene din grămadă? „Dacă e uscată, mai bine fugiţi”

DE Alin Crișan | Actualizat: 19.07.2023 - 22:04
Pepeniada de la USV Iași - Foto: Ziarul de Iași

Ce poate fi mai potrivit într-o zi dogorâtoare de vară decât o felie răcoroasă de pepene copt, zemos şi dulce?

SHARE

Două tone de harbuji şi zemoşi copţi au crăpat ieri sub lama cuţitului la Universitatea de Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad din Iaşi”, în cadrul unei degustări pentru însetaţi şi pofticioşi. 

Pe lângă soiurile cultivate în fermele universităţii ieşene, pe “tarabele” din curtea USV Iaşi şi-au făcut loc şi soiuri cultivate de absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ. În total, 28 de soiuri de pepeni cu miezul dulce sau uşor făinos, acrişor sau mai apos i-au desfătat pe degustători.

“Pepeniada” organizată de USV Iaşi i-a ţinut pe copii lipiţi de farfuriile cu bucăţi de harbuz, în timp ce adulţii şi-au luat în serios rolul de degustători şi au parcurs traseul harbujilor, testându-i pe fiecare.

Sau, cel puţin, aşa şi-au propus, pentru că fişele de degustare, în care participanţii ar fi trebuit sa completeze opiniile despre pepenii testaţi, au rămas în cea mai mare parte uitate pe o masă, în timp ce pepenii îşi căscau rând pe rând conţinutul dulce, întâi în jumătăţi de fruct, apoi în felii din ce în ce mai mici.

“Aici sunt 28 de soiuri, dar la nivelul Uniunii Europene sunt omologate vreo 3.000 – 4.000 de soiuri, nici nu ştiu acum denumirile pentru fiecare. Pepenii de aici i-am adus de la producători, colegi de-ai noştri, absolvenţi ai USV. Avem câteva soiuri şi de la noi de la universitate, pepene galben, verde, dar şi de la colegi care au culturile lor.

Cu ocazia asta vrem să vedem care este preferinţa consumatorului, în funcţie de soiurile care sunt prezentate, pentru că astfel şi ei, producătorii, se pot orienta ce să cultive.

Toate soiurile de aici sunt doar din cele cultivate în zona Moldovei, începând de la Probota şi mergând până în zona Lieştiului”, a explicat prof. univ. Vasile Stoleru, prorector al USV Iaşi.

Cunoscut sub denumirea de harbuz în Moldova, Bucovina, Basarabia şi Maramureş, lubeniţă în Banat şi Oltenia sau curcubete în Ardeal, rudă cu castraveţii, dovlecii şi cu tărtăcuţele, pepenele este cultivat în lumea întreagă pentru fructul său voluminos şi comestibil.

Însă americanii din Oklahoma au legiferat în 2007 harbuzul ca fiind legumă. Senatorul Don Barrington (cel care a susţinut proiectul de lege) a afirmat atunci că pepenele verde provine din aceeaşi familie cu castravetele şi dovleacul, care sunt clasificate drept legume. 

Aveau nevoie, se pare, să fie legumă pentru a-l putea declara “leguma simbol a Statului Oklahoma”, alături de alte simboluri existente deja (căpşuna ocupase deja poziţia de “fruct simbol al statului”, bizonul e animalul simbol al aceluiaşi stat, albina şi trandafirul sunt alte simboluri prinse în panoplia Oklahomei).

Americanii organizează şi festivaluri dedicate pepenelui verde. La USV Iaşi, harbujii Baronessa din Lieşti, Lucitana din Probota, Roman din Bârlad şi Romanza din Matca au “defilat” alături de alte soiuri de la Bârlad, Iaşi, Tecuci, Cudalbi, Matca, Lieşti, Probota sau Buzău.

Dar, indiferent de soiul din care fac parte, sunt câteva lucruri la care trebuie să fim atenţi atunci când cumpărăm un harbuz, spune prorectorul USV Iaşi, Vasile Stoleru:

  1. „Un pepene bun e în primul rând un pepene proaspăt. Ne uităm la codiţă. Codiţa trebuie să fie verde, obligatoriu. Dacă e uscată, mai bine fugiţi de el, pentru că e un pepene care a stat mult timp, cel puţin două săptămâni stă în soare şi se usucă. Căutaţi un pepene cu codiţa verde. Poate că nu e recoltat chiar în ziua aia, dar nu e mai vechi de 24 sau 48 de ore”.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te