În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, iar 2700 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
Din cei peste 61.000 de pacienți confirmați cu COVID-19, 30.119 pacienți au fost declarați vindecați și 6.371 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.145 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
41 de oameni infectați cu coronavirus au murit; cinci dintre ei nu aveau comorbidități: „În intervalul 08.08.2020 (10:00) – 09.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 41 de decese (30 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. 36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbitidăți, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități”, conform GSC.
Peste 7.600 de oameni internați în spitale
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640. Dintre acestea, 458 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.378.727 de teste. Dintre acestea, 13.353 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.561 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 4.792 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 615 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 9 august.
6.636 de persoane confirmate cu infecție cu coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.272 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.463 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 168 de persoane.
Amenzi de peste 380.000 de lei
Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.476 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 383.842 de lei, pentru încălcarea prevederilor din Legea 55/2020, care stabilește măsurile din timpul stării de urgență. Sîmbătă, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor
GSC le reamintește cetățenilor că pot suna la linia TELVERDE 0800800165, ca să sesizeze încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Situația românilor din diaspora
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.626 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 17 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo și Qatar.
123 de cetățeni români aflați în străinătate au murit: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo.
Dintre cetățenii români confirmați cu coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.