Orban: Investitorii se plâng că mâna de lucru calificată se găsește greu

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 20.02.2020 - 14:40
Foto: Facebook Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban, a declarat joi, după ce a participat la forumul organizat de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), că mulţi investitori s-au plâns de faptul că mâna de lucru calificată se găseşte foarte greu.

SHARE

"La această dezbatere cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Româno-Americane, în sondajul pe care l-au făcut la început au pus educaţia pe primul loc, creşterea calităţii educaţiei, creşterea investiţiilor în educaţie, adaptarea sistemului de educaţie românesc la nevoile pieţei. Mulţi investitori s-au plâns de faptul că mâna de lucru calificată se găseşte foarte greu şi doresc o dezvoltare a învăţământului profesional, a învăţământului tehnic, a universităţilor, care într-adevăr să genereze oameni calificaţi pentru investiţiile pe care ei vor să le facă", a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

El a mai precizat că mediul de afaceri îşi doreşte predictibilitate şi dialog, în ce priveşte deciziile care le afectează activitatea.

"Investitorii sunt interesaţi de câteva lucruri pe care guvernul doreşte să le realizeze şi am şi arătat că în trei luni multe din lucrurile pe care ei se aşteptau să le rezolvăm le-am rezolvat. Mediul de afaceri doreşte predictibilitate, dialog. Orice decizie care afectează afacerile să se ia în urma unor dezbateri la care să participe mediul de afaceri. Mediul de afaceri îşi doreşte o simplificare procedurală, o debirocratizare, ca să-i spunem aşa, o reducere a formalităţilor birocratice, mediul de afaceri îşi doreşte ca guvernul să asigure condiţii de concurenţă loială pentru toţi actorii economici de pe diferitele pieţe", a spus Orban.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te