„Luna decembrie a devenit pentru România simbolul eliberării de sub dictatura comunistă. S-au împlinit zilele trecute trei decenii de când scânteia anticomunistă s-a aprins la Timişoara. (...) Sfârşitul anului 1989, în care românii s-au ridicat cu mult curaj pentru libertate, adevăr şi dreptate şi au pus capăt regimului tiranic şi corupt, a schimbat cursul istoric al României.
Românii au ales atunci un drum pe care şi l-au dorit ireversibil şi care a constituit punctul de plecare şi un fundament solid pentru respectarea drepturilor omului, libertate de expresie, democraţie parlamentară, pluralism în toate aspectele vieţii publice, economie de piaţă, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană", se arată în mesajul premierului.
Ldovic Orban a mai afirmat că "România de astăzi, ataşată valorilor democraţiei, este un bun câştigat cu suferinţa şi jertfa eroilor şi martirilor, a tuturor celor care au ştiut, au putut şi au avut curajul să spună nu regimului dictatorial şi să dovedească faptul că dorinţa de libertate, solidaritatea, speranţa nu pot fi ucise de gloanţe".
„Avem datoria să omagiem memoria tuturor celor care au pus libertatea mai presus de propria viaţă pentru ca România să renască, eliberată din carapacea regimului comunist.
Avem responsabilitatea, faţă de memoria martirilor Revoluţiei Române, să se facă dreptate, iar societatea românească să cunoască adevărul. Sunt încă printre noi persoane care, în acele zile tulburi, au fost rănite ori şi-au pierdut copiii, părinţii sau pe cineva drag şi care aşteaptă ca instituţiile statului de drept să facă dreptate.
Sunt răspunsuri prea mult timp aşteptate de români şi în lipsa cărora coeziunea şi încrederea societăţii au fost şubrezite", a susţinut premierul în mesaj.
Liderul PNL a precizat că Guvernul are datoria, cât şi responsabilitatea faţă de sacrificiul eroilor Revoluţiei Române de la 1989 să apere drepturile, libertăţile şi valorile pentru care ei au luptat şi să nu permită niciunei puteri politice să mai acţioneze împotriva cetăţenilor.
„Pilda cea mai puternică a istoriei recente este că democraţia, libertăţile şi dreptul fiecărui român la o viaţă prosperă trebuie apărate zi de zi, cu fermitate, pentru a ne asigura că represiunea şi crimele împotriva propriului popor nu vor mai avea loc niciodată", a menţionat Ludovic Orban.