Incertitudini considerabile planează asupra variantei Omicron, detectată pentru prima dată luna trecută în sudul Africii şi Hong Kong, iar mutaţiile ei ar putea să ducă la o transmisibilitate sporită şi la mai multe cazuri de COVID-19, au precizat reprezentanţii OMS în cadrul unei şedinţe tehnice, organizată duminică.
„Riscul general asociat noii variante îngrijorătoare Omicron rămâne foarte mare din mai multe motive", au transmis experţii OMS, confirmând concluziile primelor evaluări ce au fost publicate pe 29 noiembrie.
Potrivit OMS, există o serie de prime semnale conform cărora persoanele vaccinate şi cele care au trecut prin boală nu dezvoltă un număr suficient de anticorpi pentru a elimina riscul de infectare cu Omicron, rezultând astfel rate mari de transmitere virală şi „consecinţe severe".
Citește și: Elevii vor fi testați anti-COVID în zilele de marți și vineri, în loc de luni și joi. Nu e permanent
Deocamdată nu este clar dacă noua variantă virală este în mod natural şi mai contagioasă decât varianta dominantă Delta, fapt care ar alimenta şi mai mult răspândirea sa, au avertizat experţii de la OMS.
Confirmând evaluarea OMS, cercetătorii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie au publicat luni rezultatele unui studiu de laborator, conform cărora schemele de vaccinare cu două doze ale unor seruri anti-COVID-19 nu generează un număr suficient de anticorpi neutralizanţi împotriva variantei Omicron.
Deşi protecţia imunitară conferită de anticorpi în urma vaccinării cu două doze ale serurilor AstraZeneca şi Pfizer-BioNTech a fost subminată, specialiştii în medicină au totuşi speranţe legate de celulele T, al doilea pilon al reacţiei imunitare, care ar putea măcar să prevină formele severe de COVID-19 prin atacarea celulelor umane infectate de noua tulpină virală.
Citește și: Vaccinarea obligatorie pentru anumite profesii, decisă în Germania
Cercetătorii de la Oxford au spus că în prezent nu există dovezi că Omicron ar provoca forme mai grave de COVID-19.
Companiile Pfizer şi BioNTech au spus că cele două doze ale vaccinului lor anti-COVID-19 ar putea oferi în continuare o anumită protecţie împotriva formelor severe ale bolii, întrucât este puţin probabil ca mutaţiile virale să scape de acţiunea neutralizantă a celulelor T.
OMS a citat anumite dovezi preliminare potrivit cărora numărul persoanelor care s-au reinfectat cu noul coronavirus a crescut în Africa de Sud.
Deşi primele date din Africa de Sud sugerează că Omicron ar putea fi mai puţin severă decât varianta Delta - dominantă în prezent la nivel mondial - şi toate cazurile de infectare cu Omicron raportate în regiunea Europa au fost uşoare sau asimptomatice, rămâne totuşi neclar în ce măsură varianta Omicron este în mod natural mai puţin periculoasă.
„Mai multe date sunt necesare pentru a înţelege profilul de severitate. Chiar dacă severitatea este potenţial mai mică decât pentru varianta Delta, ne aşteptăm ca numărul spitalizărilor să crească din cauza creşterii transmiterii virale. Mai multe spitalizări pot să devină o povară pentru sistemele de sănătate şi să ducă la mai multe decese", au explicat specialiştii de la OMS.
Mai multe informaţii sunt aşteptate în săptămânile următoare, au adăugat ei, invocând intervalul de timp dintre momentul infectării şi rezultatul medical al infectării cu noua variantă virală.