Olt: Accident între un autoturism şi o maşină de pompe funebre, care transporta un decedat

DE Valentin Mirică | Actualizat: 15.02.2021 - 14:24
Foto: ISU Olt

Un accident între un autoturism şi o maşină de pompe funebre, care transporta o persoană decedată, a avut loc, luni, în judeţul Olt. În urma impactului, autoturismul a luat foc, iar patru persoane au fost rănite.

SHARE
Potrivit Poliţiei Judeţene Olt, accidentul a avut loc pe DN 64, la intersecţie cu DJ 644, în afara localităţii Osica de Sus.
 
"La faţa locului au fost găsite două vehicule, un autoturism şi o autoutilitară - pompe funebre, ce transporta o persoană decedată în vederea înhumării, autoturismul fiind găsit în flăcări”, a anunţat IPJ Olt, citat de news.ro. 
 
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, la locul accidentului s-au deplasat echipaje de pompieri de la Detaşamentul Slatina, Detaşamentul Caracal şi Garda Osica, de la Serviciul de Ambulanţă Olt şi elicopterul SMURD Dolj.
 
"Pasagerul din maşina mortuară a rămas încarcerat, iar pentru extragerea acestuia au fost îndepărtate mai multe elemente de caroserie. Pacientul, în vârstă de 59 de ani, a fost preluat de echipajele medicale, conştient, cu fractură de femur şi traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la UPU Craiova de elicopterul SMURD”, a afirmat ISU Olt. 
 
Celelalte trei persoane implicate în accident, o femeie în vârstă de 22 de ani, un bărbat în vârstă de 23 de ani şi un bărbat în vârstă de 46 de ani, conştiente, politraumatizate, au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la UPU Slatina. 
 
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te