Furnizorii trebuie să blocheze ''toate adresele IP ale TikTok, serverele DNS ale TikTok, serverul Name Indications (SNI) al TikTok, precum şi IP-urile companiei ByteDance'', compania-mamă chineză a aplicaţiei ce are peste 1 miliard de utilizatori, indică un comunicat al Autorităţii pentru comunicaţii electronice şi poştale, documentul publicat în presa albaneză şi autentificat de autorităţi.
Premierul albanez Edi Rama anunţase în luna decembrie interzicerea TikTok, după înjunghierea mortală a unui elev de 14 ani în timpul unei bătăi lângă o şcoală din Tirana, după un conflict pe social media.
Două grupuri de tineri s-au certat şi au trecut la ameninţări pe TikTok, aranjând în cele din urmă o bătaie care s-a soldat tragic.
O țară din Europa blochează accesul la TikTok timp de un an. De ce a fost luată această decizie?
''Decizia de a închide temporar TikTok este, pe de o parte, o măsură luată după o amplă consultare a 65.000 de părinţi şi profesori şi, pe de altă parte, este o decizie care a fost luată odată ce capacităţile tehnice necesare au fost garantate'', a explicat joia trecută Edi Rama.
Citește și: VIDEO De ce scade Călin Georgescu în popularitate?
Potrivit acestuia, autorităţile albaneze au iniţiat, totuşi, un dialog pozitiv cu TikTok, ai cărei reprezentanţi vor veni în curând în Albania pentru a prezenta o serie de măsuri menite să amelioreze securitatea copiilor, inclusiv în limba albaneză.
Interdicţia aplicată TikTok a fost criticată intens de opoziţia albaneză, care a anunţat o manifestaţie pentru sâmbătă, la Tirana, contra închiderii platformei, afirmând că această măsură va avea un impact asupra campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din luna mai.
Citește și: Omul lui Șoșoacă, atac violent la Călin Georgescu: „Ne-a vândut pe toți”. De ce îl acuză de trădare?