Intenţia Primăriei Iași este de a contracta o sumă de până la 200 milioane lei, iar toţi banii vor fi utilizaţi exclusiv pentru asigurarea combustibilului la centralele de termoficare pe perioada iernii.
Proiectul de hotărâre are aviz favorabil de la comisiile de specialitate – demersul este susţinut de PNL, PMP şi viceprimarul ex-USR Cezar Baciu.
O majoritate cu 14 consilieri la limită: dacă un consilier din alianţă va lipsi, atunci primarul Mihai Chirica ar avea nevoie de voturi din PSD sau USR. Reprezentanţii celor două partide înclină să voteze „împotriva” sau să se abţină la votul din plen.
Liberalii, prin vocea lui Ciprian Bostan (lider de grup), admit că împrumutul are o valoare mare, dar au subliniat că acest credit este necesar pentru că ar exista riscul ca „ieşenii să rămână fără căldură sau apă caldă” în sezonul rece.
O primărie din țară face credit pentru a asigura încălzirea locuitorilor la iarnă. 5 ani de plată
În ceea ce priveşte alternativele, Bostan a vorbit despre faptul că Primăria are în pregătire lansarea licitaţiei pentru concesionarea serviciului de termoficare, procedura urmând a fi organizată anul viitor.
„În paralel, se evaluează posibilitatea de a construi un parc fotovoltaic pe terenul CET II (Holboca) şi de a obţine o finanţare în acest sens.
Rămâne deschisă, de asemenea, varianta de cogenerare, dar ea este condiţionată de racordarea CET II la magistrala de gaz metan, altfel nu are sens achiziţionarea unor motoare de mare putere pentru cogenerare, dacă nu există soluţia de a le alimenta”, a declarat liberalul Ciprian Bostan.
Consilierul a mai susţinut că proiectul de racordare este depus „de peste cinci ani la Transgaz”. În context, amintim că CET II Holboca funcţionează pe cărbune, ceea ce determină costuri mari atât pentru achiziţia combustibilului, cât şi pentru plata certificatele verzi (impuse de UE pentru emisiile poluante).
Citește continuarea pe Ziarul de Iași.