O polițistă a murit din cauza unui șofer de 23 de ani în Botoșani. A intrat într-o curbă periculoasă

Accident mortal, în această noapte, în Botoşani. O agentă de poliţie s-a stins din viaţă în urma unui impact frontal violent, provocat de un tânăr şofer care a intrat cu viteză într-o curbă extrem de periculoasă şi a pierdut controlul volanului.
Tânărul şofer venea acasă de sărbători din Belgia. După ce fratele său i-a adus maşina la aeroport, acesta s-a hotărât să conducă el la întoarcere, neştiind că avea să fie protagonistul unei tragedii.
Într-o curbă periculoasă însă, a pierdut controlul volanului şi a izbit maşina de pe contrasens a poliţistei, care se afla în timpul liber.
O polițistă a murit din cauza unui șofer de 23 de ani, în Botoșani. A intrat într-o curbă periculoasă
Din cauza forței coliziunii, autoturismul condus de tânără a fost proiectat pe celălalt sens şi a ajuns în şanţul de pe marginea străzii.
"A intrat într-o curbă deosebit de periculoasă, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a impactat frontal un autoturism care circula regulamentar din sens opus. A rezultat decesul unei persoane. Agent de poliţie în cadrul IPJ Botoşani", spune Teodor Orhei, Poliţa rutieră.
Citeşte şi: Accident grav pe Autostrada A3. Un bărbat de 35 ani a murit, după ce s-a izbit cu mașina de parapet
Echipajele medicale, care au intervenit de urgenţă la faţa locului, au încercat aproape o oră să o resusciteze pe tânără, însă, din păcate, nu au reuşit să îi salveze viaţa.
"Era extrasă, cu manevrele de resuscitare în curs, de ambulanţă. Le-am continuat împreună aproximativ 60 de minute, dar din păcate fără succes şi a trebuit să constatăm decesul", spune Panaitescu Dănuț, medic SMURD.
Poliția a demarat o anchetă şi încearcă să afle cu exactitate în ce condiţii s-a produs acest tragic eveniment.