O nouă orgie sexuală a avut loc în Belgia, poliția a arestat 56 de persoane

DE Miruna Moldoveanu | 14.12.2020 - 15:19
Poliția din Belgia a arestat 56 de persoane care participau la o orgie sexuală/FOTO: Adevărul

Polițiștii belgieni au descins la o nouă orgie sexuală organizată în plină pandemie. Potrivit presei locale, 56 de persoane au fost arestate în timp ce petreceau complet dezbrăcate într-un conac, din liniștita comună Virton, de la granița cu Franța.

SHARE

Potrivit cotidianului La Meuse, poliţia din Virton a avut ca misiune în noaptea de sâmbătă spre duminică să spargă o petrecere clandestină.

Dar când au ajuns la faţa locului, poliţiştii s-au trezit în faţă cu zeci de persoane complet dezbrăcate, unele dintre ele fiind sub influenţa drogurilor.

Petrecerea a fost organizată cu ocazia zilei de naştere a unei tinere care a împlinit recent 28 de ani. Fiecare participant a plătit 250 de euro la intrare, iar acum va fi nevoit să scoată bani din buzunar şi pentru amenda primită pentru nerespectarea regulilor anti-COVID-19.

În total, 56 de petrecăreţi au fost arestaţi, majoritatea francezi. O primă orgie sexuală organizată în plină pandemie în Belgia a ieşit la iveală acum câteva săptămâni, la scurt timp după ce eurodeputatul ungar Jozsej Szajer şi-a dat demisia. Szajer, în vârstă de 59 de ani, un politician care şi-a construit cariera pe critici la adresa minorităţilor sexuale, a fost prins petrecând gol alături de alţi 24 de bărbaţi, scrie adevărul.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te