O jandarmeriță a fost achitată după ce a gazat un bărbat, iar acesta a murit

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 16.04.2022 - 16:16
Incidentul a avut loc în 2019 Foto: monitorulsv.ro
Incidentul a avut loc în 2019 Foto: monitorulsv.ro

Ana-Maria Florescu, femeia jandarm care i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi unui bărbat în parcul din centrul municipiului Vatra Dornei a fost achitată de magistrații de la Curtea Militară de Apel București, soluția fiind una definitivă.

SHARE

Judecătorii militari au admis apelul jandarmeriței și au decis achitarea pentru toate capetele de acuzare: ucidere din culpă, purtare abuzivă și port fără drept de obiecte periculoase. Trebuie spus că la instanța de fond, la Tribunalul Militar Iași, Ana-Maria Florescu a fost condamnată la doi ani și șapte luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere.

Citește și: Un bărbat din Oradea, ucis de un asasin plătit de propria soție și iubita acesteia cu 40.000 de lei

În același dosar s-a mai dispus ca rudele lui Ioan Csapai, bărbatul decedat, să primească daune materiale de 29.391 de lei. Asta în condițiile în care rudele celui decedat au cerut despăgubiri de 550.000 de euro, conform Monitorul de Suceava.

Citește și: Ce le-a transmis actorul Horațiu Mălăele celor care l-au dat mort

Din soluția de vineri nu reiese clar dacă daunele morale în valoare de 90.000 de lei rămân în vigoare sau dacă și acestea dispar. Mai trebuie spus că la instanța de fond Ana-Maria Florescu, prin vocea propriului avocat, a fost de acord să meargă pe procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției pentru comiterea infracțiunii de ”ucidere din culpă”. Acest aspect face cu atât mai ciudată și inexplicabilă decizia de vineri a magistraților militari de la Curtea Militară de Apel București.

Citește și: Un florar, complicele lui Adrian Corduneanu la șantajarea unui patron de fast-food cu hamburgeri

Cum s-a petrecut incidentul soldat cu moartea unui bărbat

Angajata Jandarmeriei este cea care în ziua de 19 iulie 2019 a folosit un spray lacrimogen pentru a pulveriza un jet către faţa unui bărbat pus la pământ de doi colegi cu care se afla în misiune.

Jetul a fost pulverizat de la o distanță de numai 10-15 centimetri de fața lui Ioan Csapai, iar normele prevăd o distanță de minimum un metru și jumătate. În plus, spray-ul folosit nu era cel din dotarea instituției, ci unul personal.

Intervenţia brutală s-a soldat cu decesul bărbatului, și toate încercările de resuscitare efectuate de echipajele medicale sosite la fața locului s-au dovedit inutile. Jandarmii au încercat să-l imobilizeze pe bărbat după o reclamație prin care un părinte a sesizat că fiica sa ar fi fost pipăită indecent în parc, reclamație care ulterior nu a putut fi probată.


 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te