LIVE Alegeri prezidențiale Vezi în timp real prezența la vot
3.240.300 Votanți în România
17,99 %
316.506 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

O funcționară de la o primărie din România a luat mită 37.000 € ca să aranjeze angajările. A pățit-o

DE Alin Crișan | Actualizat: 13.05.2024 - 22:02
O funcționară de la o primărie din România a luat mită 37.000 € ca să aranjeze angajările. A pățit-o - Foto: Ziarul de Iași
O funcționară de la o primărie din România a luat mită 37.000 € ca să aranjeze angajările. A pățit-o - Foto: Ziarul de Iași

O funcționară de la o primărie din România a luat mită 37.000 € ca să aranjeze angajările. A primit o condamnare cu executare.

SHARE

Condamnată pentru că a luat șpagă, o fostă funcționară a primăriei Pașcani a cerut clemența judecătorilor pentru că i-ar fi greu să se angajeze altundeva decât la stat.

O funcționară de la o primărie din România a luat mită 37.000 € ca să aranjeze angajările. A pățit-o

Ea s-a arătat și indignată de faptul că a fost condamnată doar ea, nu și cei care o mituiseră, câtă vreme și ei călcaseră legea. Apărarea nu a fost considerată ca adecvată de către judecători.

Angajată de peste 20 de ani în cadrul registraturii primăriei Pașcani, Monica Oneață a fost trimisă în judecată în noiembrie 2022 pentru 13 infracțiuni de trafic de influență. În decurs de doi ani, ea obținuse 37.100 euro și 37.900 lei de la mai multe persoane interesate de un loc de muncă călduț la stat, în cadrul Poliției Locale sau a municipalității pășcănene, precum și de la unii care doreau emiterea unor autorizații de construire.

Afacerea a ieșit la iveală și s-a transformat într-un dosar penal atunci când un cuplu, soț și soție, au reclamat faptul că femeia le luase banii, fără să „rezolve” și angajările. 

Cei doi au fost la rândul lor judecați, pentru dare de mită, fiind condamnați cu suspendare după încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Oneață a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare, dar cu executarea pedepsei în regim de detenție. De asemenea, i s-a interzis să mai ocupe vreo funcție care să implice exercițiul autorității de stat timp de trei ani după liberare.

Sentința Tribunalului a fost contestată de Oneață, care a cerut Curții de Apel aplicarea unei pedepse cu suspendare, ca și renunțarea la interdicția de ocupare a unei funcții publice. Ea a arătat că își recunoscuse și regretase faptele și nu urmărise să se îmbogățească pe seama celor de la care luase șpagă.

Avea însă sănătatea șubredă și datorii aflate în procedură de executare silită, cerând mită „în disperare de cauză”. Ulterior, fusese nevoită să continue să ceară șpagă pentru a putea restitui sumele primite de la primii „clienți”. Oneață a subliniat că unele dintre persoanele care îi dăduseră bani au avut doar calitatea de martori în timpul procesului. Nu fuseseră judecați și ei, deși ar fi dorit să beneficieze ilicit de serviciile oferite de ea.

Interdicția de a mai ocupa timp de trei ani o funcție publică, a afirmat Oneață, i-ar fi restrâns foarte mult posibilitatea de a returna banii luați ca șpagă. „Este cunoscut faptul că persoanele cu cazier reușesc în puține rânduri să se reintegreze în câmpul muncii, mai ales în mediul privat”, a subliniat femeia. Ea a mai precizat că returnase deja o bună parte din bani, respectiv 20.300 euro și 26.200 lei, doar că unii dintre cei care îi primiseră refuzaseră să recunoască aceasta în scris.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te