O fetiță s-a născut dintr-un embrion care a fost congelat timp de 27 de ani

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 03.12.2020 - 14:00
Fetița care s-a născut din embrionul congelat în anul 1992/FOTO: BBC

O fetiță s-a născut în octombrie anul acesta, dintr-un embrion congelat în urmă cu 27 de ani, relatează BBC. Embrionul a fost congelat în octombrie 1992 și a rămas așa până în februarie 2020, când Tina și Ben Gibson din Tennessee l-au adoptat.

SHARE

Se pare că Molly Gibson a stabilit un nou record pentru cea mai îndelungată perioadă de congelare a unui embrion care a avut ca rezultat o naștere, doborând un record stabilit de sora ei mai mare, Emma.

Familia s-a luptat cu infertilitatea timp de aproape cinci ani înainte ca părinții Tinei Gibson să vadă o poveste despre adopția embrionilor la o stație de știri locală.

"Dacă părinții mei nu ar fi văzut acest lucru la știri, atunci nu am fi aici", a spus doamna Gibson, în vârstă de 29 de ani. Tina Gibson este profesoară de școală elementară iar soțul ei este analist de securitate cibernetică și are 36 de ani.

Familii precum Gibson pot adopta unul dintre embrionii congelați la National Embryo Donation Center (NEDC), o entitate non-profit, creștină, din Knoxville și pot da naștere unui copil care nu este legat genetic de ei.

Potrivit NEDC, există un milion de embrioni umani congelați depozitați în SUA chiar acum.

Mark Mellinger, directorul de marketing și dezvoltare al NEDC, a declarat că experiența cu infertilitatea este frecventă în rândul familiilor care caută donații de embrioni.

Fondată în urmă cu 17 ani, NEDC a facilitat peste 1.000 de adopții și nașteri de embrioni și acum efectuează aproximativ 200 de transferuri în fiecare an, potrivit digi24.ro.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.