O femeie a cerut instanței să devină mamă cu soțul decedat. Cum a fost posibil?

Femeia a vrut să ducă la capăt procedura, dar familia bărbatului s-a opus vehement, acuzând-o pe văduvă de imoralitate și egoism, nașterea unui copil dând peste cap calculele referitoare la moștenire, scrie Ziarul de Iaşi. Femeia s-a adresat instanţei.

 

Este un caz unic în instanţa ieşeană, iar timpul femeii este preţios. Pentru a se putea pronunța, magistrații Judecătoriei au trebuit să se pună la punct nu doar în privința legislației aplicabile, ci și a procedurilor medicale urmate în cazul fertilizării „in vitro”.

 

Judecătorii s-au raportat la jurisprudența CEDO în domeniu, mult mai bogată decât cea din României, dar și la opinia Curții Constituționale. Într-o decizie din 2005, CCR stabilise că dreptul de a recurge la reproducerea asistată medical nu poate fi condiționat de apartenența la un cuplu. Și persoanele singure aveau acest drept.

 

Pe de altă parte, dacă Codul Civil recunoaște drepturile copiilor concepuți înaintea decesului tatălui, în schimb el nu face vorbire despre soarta embrionilor concepuți, dar neutilizați încă în cazul în care intervine decesul unuia dintre părinți, divorțul sau separarea în fapt. Magistrații au remarcat „reglementările extrem de reduse” în domeniul reproducerii asistate și și-au bazat concluzia pe principiile autonomiei de voință și voinței interne a celor doi soți.

În această privință, o decizie a CEDO într-un caz din Marea Britanie menționa că o persoană care și-a dat consimțământul pentru fertilizarea „in vitro” și-l poate retrage sau modifica atât timp cât embrionul nu a fost utilizat. Prin urmare, dacă soțul decedat ar fi renunțat la ideea de a avea un copil, ar fi trebuit să încheie un act prin care să-și retragă consimțământul.

„Instanța nu poate primi apărările intervenienților prin care susțin atitudinea egoistă în speranța unei ultime încercări de a obține o sarcină și de a aduce pe lume un copil având în vedere ansamblul eforturilor depuse împreună și solidar de către cei doi soți. Ambii erau determinați de dorința conceperii unui copil, indiferent de ce s-ar întâmpla. Totodată, relația durabilă de aproximativ 20 ani nu denotă o decizie de moment sau pasageră, ci mai degrabă o construcție solidă ghidată de sentimente părintești. (...)

Instanța pune accentul pe interesul superior al copilului și pe drepturile pe care acesta le dobândește încă din momentul concepțiunii, cu condiția de a se naște viu, în ciuda faptului că într-o asemenea situație ar opera o modificare a modului de repartizare a bunurilor succesiunii rămase de pe urma defunctului sau alte beneficii ce decurg din starea civilă”, au arătat magistrații, dispunând continuarea procedurilor de fertilizare „in vitro”. Sentința Judecătoriei ieșene nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.