Escrocii inevntează tot mai multe metode de fraudă. Mulți oameni rămân fără bani după ce au interacționat cu ei. Unele fraude pot fi oprite dacă sunt detectate la timp.
Însă înșelăciunile sunt tot mai greu de detectat pe măsură de infractorii cibernetici prind experiență.
Acum, escrocii reușesc să porteze numerele de telefon ale victimelor și preiau controlul absolut al dispozitivelor.
Este lesne de înțeles că în acest moment golesc conturi, trimit mesaje în numele victimelor și chiar fac credite bancare având datele personale ale celor fraudați.
Iar această escrocherie este foarte periculoasă având în vedere că este foarte greu, poate chiar imposibil de detectat.
O escrocherie imposibil de detectat lasă oamenii săraci. ”Mi-au portat numărul”. Ce a urmat?
O asistentă medicală s-a trezit conturile bancare golite și scorul de credit distrus în urma unei escrocherii neautorizate de portare a numerelor de telefon.
Citește și: O escrocherie veche revine. Victima e sunată și o voce cunoscută spune: ”Mamă, pot să-ți spun ceva?”

O escrocherie imposibil de detectat lasă oamenii săraci. ”Mi-au portat numărul și preluat controlul” - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Lee-Anne McLean din Australia a declarat pentru 9News că viața ei a fost dată peste cap când hackerii i-au portat telefonul, permițându-le accesul la conturile sale.
„Au reușit să-mi schimbe adresa de e-mail, parolele, mi-au spart conturile de socializare și mi-au deschis împrumuturi bancare, totul în doar 24 de ore”, a spus McLean.
„Am securizat telefonul și calculatorul, așa că nu sunt sigură cum au obținut toate informațiile mele personale, dar aș vrea foarte mult să știu.”
Portarea neautorizată se referă la utilizarea datelor cu caracter personal de către escroci pentru a muta numărul dumneavoastră de telefon la un alt furnizor de telecomunicații.
Citește și: O escrocherie nouă ia amploare pe WhatsApp. Victima e sunată: ”O voce de computer citește mesajul”
Permite infractorilor să preia controlul asupra numărului tău de telefon, ceea ce înseamnă că pot primi mesaje SMS precum coduri de autentificare cu doi factori pentru a autoriza tranzacții bancare și a accesa conturi de socializare.
„Senzația este ca și cum te-ai afla în casa ta și criminalul sparge chiar sub ochii tăi, iar asta face ca situația să fie mult mai traumatizantă pentru mulți oameni”, a declarat Dave Lacey, directorul general al ID Care.
Ce să faci dacă primești mesaj că ți-ai portat numărul deși nu l-ai cerut?
Provocarea pentru autorități este că aproximativ un milion de australieni își portează numărul de telefon în mod legal în fiecare an.
Experții avertizează că, dacă primiți un mesaj text de la compania dvs. de telefonie despre portarea numărului, deși nu ați cerut acest lucru, trebuie să îi contactați imediat.
De asemenea, trebuie sp anunțați banca a vă bloca temporar conturile, până când vă puteți asigura că informațiile dvs. sunt în siguranță.
Citește și: Escrocherie pentru o categorie de români. Plătesc o taxă pe un site fals. Banii ajung la escroci
„Aceasta este o încălcare absolută a confidențialității”, a spus McLean.
„Zilele mele sunt practic ocupate încercând să dovedesc din nou cine sunt și, bucată cu bucată, încercând să-mi refac viața.”
Pe măsură ce escrocheriile privind portarea numerelor de telefon devin tot mai frecvente, există solicitări pentru schimbări urgente ale modului în care companiile gestionează datele cu caracter personal, scrie 9news.com.