O căţeluşă care a dispărut de acasă, în Ajun de Crăciun, după ce s-a speriat de petarde, a fost găsită după o lună şi jumătate.
Animalul a fugit de la locuinţa din Hunedoara şi a fost căutat fără întrerupere de copiii proprietarilor. Lassie ajunsese într-un adăpost, la 20 de kilometri distanţă de casă, iar fotografia ei a fost distribuită pe reţelele de socializare chiar de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
O cățelușă dispărută în Ajunul Crăciunului a fost reunită cu stăpânii. Se speriase de petarde
„O căţeluşă pierdută în Ajunul Crăciunului şi regăsită după mai bine de o lună de căutări, datorită implicării poliţiştilor şi a reacţiei comunităţii online. O căţeluşă rătăcită, ridicată săptămâna trecută de pe domeniul public din municipiul Deva şi introdusă într-un adăpost autorizat, şi-a regăsit familia după o lună jumătate de la momentul dispariţiei, datorită mobilizării poliţiştilor şi a comunităţii online. Animalul fusese pierdut în data de 24 decembrie 2024, pe raza municipiului Hunedoara, iar întrucât nu era microcipat, procesul de identificare a fost îngreunat”, a transmis, marţi, IPJ Hunedoara.
Sursa citată a precizat că Lassie a fugit de acasă în 24 decembrie 2024, speriată de zgomotul unor petarde, iar de atunci, familia ei, din care fac parte şi doi copii, nu a încetat să o caute.
„După mai bine de o lună şi jumătate şi 20 de kilometri parcurşi, căţeluşa a ajuns în Deva, fiind preluată chiar din faţa IPJ Hunedoara şi introdusă într-un adăpost autorizat. Familia care a pierdut căţeluşa a reuşit să o recupereze abia ieri, după ce imaginea acesteia a fost distribuită pe pagina oficială de Facebook a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Acest caz subliniază încă o dată importanţa microcipării câinilor, un proces esenţial pentru identificarea rapidă a animalelor pierdute şi pentru prevenirea abandonului. Conform legislaţiei în vigoare, toţi deţinătorii de câini au obligaţia de a-i microcipa şi înregistra în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS), măsură care poate face diferenţa între o reîntâlnire rapidă şi zile întregi de căutări”, au mai transmis poliţiştii, conform News.ro.
Poliţiştii Biroului de Protecţia Animalelor îi îndeamnă toţi proprietarii de câini să respecte această obligaţie legală şi să contribuie la siguranţa animalelor de companie.
Conform legislaţiei în vigoare, proprietarii de câini trebuie să asigure identificarea acestora prin microcipare, un proces esenţial pentru prevenirea abandonului şi facilitarea recuperării în cazul pierderii animalului. Nerespectarea acestei obligaţii poate atrage sancţiuni, inclusiv amenzi semnificative.