O bucureşteancă a fost amendată cu 5.000 de lei pentru că nu şi-a sterilizat câinele

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 16.04.2022 - 14:07
Animalele de companie trebuie sterilizate
Animalele de companie trebuie sterilizate

O bucureşteancă a fost amendată cu 5.000 de lei pentru faptul că nu şi-a sterilizat câinele, informează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

SHARE

Alţi 20 de proprietari de animale de companie din zona cartierelor Industriilor, Andronache şi Colentina au fost sancţionaţi contravenţional şi somaţi să intre în legalitate, ca urmare a faptului că nu şi-au sterilizat animalele, scrie Agerpres.

„Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a continuat, în această săptămână, activităţile de verificare a respectării de către iubitorii de animale de companie a obligaţiilor legale ce le revin cu privire la microciparea şi sterilizarea acestora. Acţiunile poliţiştilor locali s-au derulat în Sectorul 2 al Capitalei şi i-au vizat pe deţinătorii de câini şi pisici ce locuiesc la curte, în zona cartierelor Industriilor, Andronache şi Colentina. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii locali ai D.G.P.L.C.M.B. au depistat 21 de proprietari de animale de companie care ‘au uitat’ că dragostea pentru patrupede presupune şi obligaţii. Cea mai importantă: sterilizarea. Pentru neefectuarea acesteia, toţi cei 21 de posesori de animale de companie au fost sancţionaţi contravenţional şi somaţi să intre în legalitate”, informează Poliţia Locală.

Cea mai „aspră” sancţiune, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată unei femei în vârstă de 39 de ani. Aceasta deţine o căţeluşă de rasă comună, nesterilizată, fără carnet de sănătate şi microcip.

„De aproape o lună de zile are şi patru pui despre care recunoaşte că nu s-a hotărât ce să facă cu ei. Cu ocazia întocmirii procesului verbal, a declarat că nu cunoaşte legea referitoare la obligativitatea sterilizării animalelor de companie şi că analizează posibilitatea contestării în instanţă a sancţiunii pe motiv că amenda este prea mare”, menţionează sursa citată.

Sancţiunea a fost aplicată de poliţiştii locali ai Serviciului Poliţia Animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti. Potrivit OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, deţinătorii de câini din rase comune sau metişi au obligaţia sterilizării acestora. Nerespectarea acestei prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te