O bombă de mortier din Al Doilea Război Mondial, găsită într-un liceu din Alba aflat în renovare

O bombă de mortier din Al Doilea Război Mondial, găsită într-un liceu din Alba aflat în renovare Elevii și personalul didactic de la un liceu din comuna Jidvei au fost evacuați joi după ce muncitorii care renovau clădirea au descoperit un proiectil militar vechi.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a informat că lucrările de renovare la Liceul Tehnologic din Jidvei au fost întrerupte după descoperirea posibilului proiectil.
O bombă de mortier din Al Doilea Război Mondial, găsită într-un liceu din Alba aflat în renovare
Toate persoanele prezente în clădire au fost evacuate în siguranță, iar poliția a asigurat zona până la sosirea echipei pirotehnice.
Pirotehniștii, chemați de urgență la fața locului au confirmat că este vorba despre o bombă de aruncător (mortier n.red_ de calibru 50 mm, care nu are focos și practic nu reprezintă un pericol de explozie.
"În cadrul unor lucrări de renovare într-un corp de clădire la Liceul Tehnologic din comuna Jidvei a fost găsit de muncitori un posibil proiectil.
Citește și: Alertă la Cluj după o amenințare cu bombă la o școală. Elevii și profesorii, evacuați de urgență
La momentul identificării posibilului proiectil, în şcoală se aflau 21 cadre didactice, 6 personal auxiliar, 131 elevi şi 18 muncitori.
Toate persoanele prezente la şcoală se aflau într-un alt corp de clădire faţă de cel unde a fost identificat posibilul proiectil", a transmis ISU Alba.
Echipa pirotehnică, formată dintr-un ofițer și doi subofițeri, a preluat bomba pentru distrugerea ulterioară.
"Misiunea este în dinamică, revenim cu detalii", a precizat ISU Alba